Acasă Sport Sergio Busquets revine la FC Barcelona în rolul de antrenor secund la...

Sergio Busquets revine la FC Barcelona în rolul de antrenor secund la Barça Atlètic

0



Sergio Busquets, care s-a retras din activitate la sfârşitul anului 2025, se întoarce la Barcelona, unde va ocupa, începând de luni, funcţia de antrenor secund al Barça Atlètic, echipa de rezervă a clubului catalan, care evoluează în Divizia a IV-a spaniolă, conform news.ro.

În timp ce suporterii săi aşteaptă cu nerăbdare oficializarea transferului lui Rodri, FC Barcelona a anunţat, luni, sosirea unui alt renumit mijlocaş defensiv spaniol, Sergio Busquets.

Fost căpitan al echipei blaugrana, catalanul în vârstă de 38 de ani se întoarce la clubul său de suflet, unde se alătură staff-ului echipei de rezervă, Barça Atlètic.

Echipa, care evoluează în Divizia a IV-a spaniolă, este antrenată de Juliano Belletti (50 de ani), fostul fundaş dreapta brazilian (23 de selecţii) care a jucat la clubul catalan între 2004 şi 2007.

Campion mondial în 2010 cu Spania (143 de selecţii) şi triplu câştigător al Ligii Campionilor cu Barcelona (2009, 2011 şi 2015), Busquets va ocupa funcţia de antrenor secund, în paralel cu pregătirea pe care o urmează în prezent pentru a-şi obţine diploma de antrenor principal.

Figura emblematică a mijlocului de teren al Barcelonei, fostul mijlocaş defensiv de 1,89 m s-a retras la sfârşitul anului 2025, după doi ani şi jumătate petrecuţi la Inter Miami.

Înainte de a pleca în MLS în vara anului 2023, spaniolul a petrecut cincisprezece sezoane sub culorile Barça (2008-2023), clubul care l-a format.

Cu 722 de meciuri disputate pentru Blaugranas, el este al treilea jucător cu cele mai multe apariţii în tricoul FC Barcelona, după Xavi (767) şi Lionel Messi (778).

Produs pur al Masiei şi al filosofiei catalanilor, „ legenda Barça se alătură echipei lui Juliano Belletti pentru a-şi aduce experienţa şi cunoştinţele fotbalistice”, precizează clubul catalan în comunicatul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .