Au apărut motive de îngrijorare cu privire la starea de sănătate a reginei Sonja a Norvegiei, după ce suverana în vârstă de 88 de ani şi-a anulat angajamentele publice, luni, din cauza unei aritmii, a anunţat agenţia de presă NTB, citată de DPA.
Soţia regelui Harald al V-lea al Norvegiei ar fi trebuit iniţial să participe luni la o audienţă şi un prânz alături de prim-ministrul Indiei, Narendra Modi. În cele din urmă, doar soţul ei şi prinţul moştenitor Haakon au participat la acea întâlnire, potrivit Agerpres.
Palatul Regal din Oslo, citat de NTB, a precizat că doar angajamentele publice de luni ale reginei Sonja au fost anulate deocamdată şi că următorul ei angajat oficial este planificat pentru săptămâna viitoare.
Regina Sonja a fost spitalizată la începutul anului 2025 din cauza unei fibrilaţii atriale, cea mai frecventă formă de aritmie, după o vacanţă la schi. Medicii i-au montat apoi suveranei norvegiene un stimulator cardiac.
Soţul ei, regele Harald al V-lea, în vârstă de 89 de ani, s-a confruntat şi el cu o serie de probleme de sănătate în ultimii ani şi a fost supus unei operaţii pe inimă. Săptămâna trecută, surorii mai mari a suveranului norvegian, prinţesa Astrid, în vârstă de 94 de ani, i-a fost montat un stimulator cardiac temporar.
Un alt membru al familiei regale a Norvegiei, prinţesa moştenitoare Mette-Marit, suferă de fibroză pulmonară, o boală gravă a plămânilor. Presa norvegiană a relatat că starea de sănătate a prinţesei Mette-Marit, în vârstă de 52 de ani, s-a deteriorat recent.






