Acasă Vremea Meteorologii ANM au emis prognoza pentru ”luna lui Cuptor”: Ne așteaptă o...

Meteorologii ANM au emis prognoza pentru ”luna lui Cuptor”: Ne așteaptă o vară cum n-am mai avut în ultimii ani

0



Luna iulie își va merita numele din tradiția populară, „luna lui Cuptor”, pentru că temperaturile vor fi caniculare, iar ploile vor fi puține, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 6 iulie – 3 august. Această lună iulie va fi mai călduroasă decât în alți ani, asta pentru că în ultima perioadă am avut veri cu scurte perioade caniculare, dar și cu ploi care mai atenuau impactul temperaturilor. În acest an, precipitațiile vor fi puține și se anunță cel puțin 3 săptămâni consecutive de temperaturi peste medie.

Prognoza pentru perioada 6-13 iulie

Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea estică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Prognoza pentru perioada 13-20 iulie

Temperaturile medii vor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Prognoza pentru perioada 20 – 27 iulie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza pentru perioada 27 iulie – 3 august

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în zonele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .