Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în aprilie 2026, de 881.571 persoane, cu 441 mai puţine comparativ cu luna anterioară, dintre care 843.029 erau pensionari din sistemul public, iar 38.542 pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de Agerpres.
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 537 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (630 lei), Hunedoara (602 lei), Cluj (595 lei) şi Bistriţa-Năsăud (593 lei).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 40.033, şi în judeţele Suceava (35.751 pensionari), Iaşi (31.945), Dolj (30.218), Maramureş (28.778) şi Prahova (28.186).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 363 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (476 lei), Hunedoara (465 lei) şi în Sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei (480 lei, respectiv 438 lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (2.972 persoane), urmat de judeţele Botoşani (2.409), Olt (2.386) şi Suceava (2.171).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această sumă, denumit „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.






