Parlamentul Bulgariei a aprobat miercuri folosirea bazei aeriene Bezmer, din sud-estul Bulgariei, de către aviația militară americană, pentru sprijinirea operațiunilor SUA din Orientul Mijlociu. Decizia a stârnit reacții politice și nemulțumirea autorităților locale și a locuitorilor din zonă, relatează Mediafax.
Între 24 iulie și 1 octombrie 2026, până la opt avioane-cisternă KC-135 și 250 de militari americani vor fi staționați la baza aeriană Bezmer pentru realimentarea în aer și sprijinul logistic al operațiunilor SUA din Orientul Mijlociu. Parlamentul bulgar a dat miercuri undă verde solicitării Statelor Unite, formulată în baza acordului de cooperare în domeniul apărării dintre cele două țări.
Rezoluția a fost adoptată după aproape trei ore de dezbateri. Potrivit Novinite, proiectul a fost supus unui al doilea vot după ce liderul partidului naționalist Vazrajdane, Kostadin Kostadinov, a contestat rezultatul primei proceduri și a cerut reluarea acesteia. Deputații au aprobat din nou propunerea.
Guvernul bulgar: aeronavele americane vor avea doar misiuni logistice
Guvernul bulgar a solicitat aprobarea Parlamentului deoarece baza aeriană Bezmer urma să fie folosită într-o nouă misiune, care nu era prevăzută expres în acordul de cooperare în domeniul apărării dintre Bulgaria și Statele Unite. Premierul Rumen Radev a insistat că aeronavele vor avea exclusiv misiuni logistice și de realimentare în aer, fără a desfășura operațiuni de luptă de pe teritoriul Bulgariei.
O decizie care nu e ușor de luat
Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov, a descris hotărârea drept „una dintre acele decizii care nu sunt ușor de luat, dar sunt necesare în acest moment”. „Pe teritoriul Bulgariei nu vor fi desfășurate sisteme de armament ofensiv de niciun fel. Prezența lor temporară nu transformă Bulgaria într-o parte a conflictului militar”, a declarat ministrul, adăugând că Guvernul a obținut garanții din partea Washingtonului pentru limitarea riscurilor de securitate.
În fața deputaților, premierul Rumen Radev a respins criticile potrivit cărora Executivul și-ar fi schimbat politica externă și a susținut că, de această dată, autoritățile au ales să prezinte transparent solicitarea primită din partea Statelor Unite. „Legea cere ca Parlamentul să aprobe o solicitare de această natură și noi nu ne ascundem în spatele nimănui. Propunem desfășurarea a până la opt aeronave la Bezmer, nu a 15 aeronave pe aeroportul din Sofia”, a spus Radev.
„Dacă vrem să fim un aliat de încredere și un partener onest, trebuie să respectăm acordurile pe care le-am semnat. Statele Unite sunt principalul nostru aliat în materie de securitate. Dacă noi nu ne respectăm obligațiile, cum ne putem aștepta ca ei să și le respecte pe ale lor?”, a afirmat șeful Guvernului, subliniind că Bulgaria susține în continuare soluțiile diplomatice pentru conflictele internaționale, dar își va respecta obligațiile asumate față de aliați.
Opoziția contestă decizia și avertizează asupra riscurilor de securitate
Deputații au fost împărțiți în privința deciziei. Partidul naționalist Vazrajdane s-a opus categoric măsurii, iar liderul său, Kostadin Kostadinov, a susținut că Bulgaria se expune inutil unor riscuri. „Rachetele hipersonice iraniene pot ajunge în spațiul nostru aerian în cinci până la șapte minute. Cei care susțin această propunere își trădează propriii alegători”, a declarat liderul naționalist.
Critici au venit și din partea formațiunilor proeuropene Democratic Bulgaria și We Continue the Change, care au refuzat să susțină rezoluția și au acuzat Guvernul de lipsă de consecvență în explicarea deciziei, deși au recunoscut importanța relației strategice cu Statele Unite.
Primari și locuitori din zona bazei Bezmer amenință cu proteste
Opoziția nu se limitează însă la scena politică. Primarii orașului Iambol și ai localităților Tundja, Elhovo, Straldja și Boliarovo, aflate în apropierea bazei Bezmer, au transmis o declarație comună prin care le cer Guvernului și Parlamentului să țină cont de îngrijorările locuitorilor privind posibilele riscuri de securitate înainte de punerea în aplicare a măsurii.
„Nu susținem desfășurarea de aeronave și personal militar legate de operațiuni într-o zonă de război activă. Bulgaria este o țară pașnică, iar politica sa de apărare trebuie să pună pe primul loc siguranța cetățenilor”, se arată în scrisoarea comună.
În paralel, locuitorii satului Bezmer au lansat o petiție împotriva prezenței militarilor americani și au anunțat că sunt pregătiți să organizeze proteste dacă decizia va fi pusă în aplicare.
Teheranul a avertizat marţi Bulgaria să nu permită Statelor Unite folosirea teritoriului său pentru operaţiuni militare împotriva Iranului, transmite Reuters, conform Agerpres.
Conform presei locale, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmail Baghaei, a afirmat că orice activitate care facilitează atacurile americane împotriva Iranului este echivalentă cu complicitate la „agresiune şi crime de război”.
El a cerut Bulgariei să nu devină „complice a agresorilor şi a celor care încalcă legea”.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .