Moştenitoarea tronului Norvegiei, prinţesa Ingrid Alexandra, a îndeplinit miercuri prima sa misiune oficială pe cont propriu, în calitate de prinţesă moştenitoare, transmite DPA, citat de Agerpres.
Ea i-a primit în audienţă, la biroul său din cadrul Palatului Regal, pe reprezentanţii campaniei caritabile „Operasjon Dagsverk”.
Deşi fiica regelui Haakon al VIII-lea a mai îndeplinit în trecut sarcini în numele Familiei Regale, aceasta este prima dată când o face în calitatea sa de Prinţesă Moştenitoare.
Ea deţine acest titlu de la decesul bunicului său, regele Harald al V-lea, survenit la sfârşitul lunii august.
„Operasjon Dagsverk” este o iniţiativă organizată de tineri pentru tineri, care are loc în această joi. În cadrul campaniei, elevi din întreaga Norvegie colectează donaţii destinate unui proiect educaţional pentru tineri din alte părţi ale lumii.
Casa Regală a Norvegiei a anunţat că fondurile strânse anul acesta vor sprijini eforturile tinerilor de a crea şcoli mai sigure şi mai echitabile în Africa de Sud.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .