Acasă Știri externe Noul guvern de la Budapesta verifică achizițiile lui Viktor Orban din vremea...

Noul guvern de la Budapesta verifică achizițiile lui Viktor Orban din vremea pandemei: arestări în cadrul unei anchete privind achiziţia de măşti medicale şi ventilatoare

0



Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziţii în mai multe locuri şi a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziţia de măşti medicale şi ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Acţiunile, anunţate marţi seara de Administraţia Naţională Fiscală şi Vamală, au survenit în urma unei sesizări depuse la parchet pe 25 august de către minister, cu privire la o posibilă fraudă în achiziţionarea, în anul 2020, a aproape 17.000 de ventilatoare – în valoare totală de 300 de miliarde de forinţi (818 de milioane de euro) – în timpul guvernării anterioare, condusă de Viktor Orban.

Ministerul de Externe a precizat, la acea vreme, că instituţia a achiziţionat mii de ventilatoare în exces, la preţuri umflate, care nu puteau fi utilizate în mod realist, majoritatea acestora aflându-se în prezent tot în depozite.

Marţi, autoritatea fiscală a desfăşurat percheziţii în zorii zilei în mai multe locuri şi a audiat 11 suspecţi, reţinând două persoane şi arestând o a treia în Austria, în baza unui mandat european.

De asemenea, a fost emis un mandat internaţional de arestare pe numele unui presupus lider al schemei, despre care se crede că locuieşte în Indonezia.

Conform autorităţii fiscale, suspecţii au convenit, în anul 2020, să furnizeze 800 de ventilatoare şi 3 milioane de măşti medicale din China, pentru suma de 15,6 miliarde de forinţi (42,4 milioane de euro).

Grupul este acuzat că a utilizat o reţea de firme-paravan, fără activităţi comerciale reale, şi că a emis facturi fictive pentru a-şi reduce obligaţiile privind TVA-ul, cauzând astfel o pierdere de 660 de milioane de forinţi (1,8 milioane de dolari) la bugetul de stat.

Autoritatea fiscală a declarat că investighează cazul sub aspectul fraudei bugetare, al spălării banilor şi al altor infracţiuni.

În paralel, Biroul Naţional de Investigaţii desfăşoară propriile demersuri privind gestionarea defectuoasă, incluzând supraevaluarea preţurilor şi aspecte legate de utilitatea echipamentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .