Acasă Sănătate Ce tip de alcool este cel mai puțin dăunător: Un studiu de...

Ce tip de alcool este cel mai puțin dăunător: Un studiu de amploare vine cu un răspuns

0



Vinul este cel mai puțin dăunător tip de alcool pentru organism. Oamenii de știință de la Universitatea Central South din China au descoperit că diferite tipuri de alcool au asocieri diferite cu riscul de mortalitate la niveluri de consum scăzute și moderate: berea, cidrul și băuturile spirtoase au fost asociate cu o mortalitate mult mai mare, în timp ce vinul a fost asociat cu o mortalitate mai redusă.

Rezultatele au fost prezentate la reuniunea științifică anuală a Colegiului American de Cardiologie (ACC.26), potrivit Radio Rador România.

Cercetătorii au analizat datele de la aproape 341.000 de adulți de la Biobank din Marea Britanie, monitorizându-le starea de sănătate pentru o perioadă medie de peste 13 ani.

Participanții au fost împărțiți în grupuri în funcție de cantitatea de alcool pur consumată zilnic și săptămânal: mai puțin de 20 de grame pe săptămână a fost considerat drept consum rar sau inexistent, în timp ce peste 40 de grame pe zi pentru bărbați și 20 de grame pentru femei a fost considerat un consum mare.

Comparativ cu persoanele care nu consumau alcool frecvent sau deloc, participanții din grupul cu consum ridicat de alcool aveau o probabilitate cu 24% mai mare de a muri din orice cauză, cu 36% o probabilitate mai mare de a muri de cancer și cu 14% o probabilitate mai mare de a muri de boli de inimă, indiferent de tipul de băutură.

Cu toate acestea, în cazul consumului scăzut și moderat, situația s-a schimbat: consumatorii care beau moderat vin aveau un risc cu 21% mai mic de deces din cauza bolilor cardiovasculare, comparativ cu persoanele care nu consumau alcool, în timp ce chiar și un consum scăzut de băuturi spirtoase, bere sau cidru a fost asociat cu un risc cu 9% şi chiar mai mare.

„Vinul roșu conține polifenoli și antioxidanți, care pot oferi beneficii cardiovasculare. Vinul este băut cel mai des în timpul meselor și este preferat de persoanele cu o dietă mai bună și cu un stil de viață în general mai sănătos, în timp ce berea și băuturile spirtoase sunt consumate mai des în afara meselor”, a explicat autorul principal al studiului, profesorul Zhangling Chen.

Ea a subliniat că studiul este observațional și nu dovedește o relație directă cauză-efect, iar rezultatele nu ar trebui considerate o recomandare de a începe să bei din motive de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .