Acasă Actualitate VIDEO Sorin Grindeanu spune ce legi va vota PSD. Replică pentru Ilie...

VIDEO Sorin Grindeanu spune ce legi va vota PSD. Replică pentru Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu la Codul urbanismului: PSD nu va da pe mâna unui inculpat aceste autorizații

0



Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus, marți, de la Palatul Parlamentului, care sunt legile pe care PSD e de acord să le voteze. În plus, președintele social-democrat a spus că nu a fost invitat, miercuri, la o întâlnire la Cotroceni cu Nicușor Dan.

Grindeanu: Eu nu știu de nici o întâlnire mâine la Cotroceni

„Eu nu știu de nici o întâlnire mâine la Cotroceni. Știu că Florin Manole a tot fost în acel comitet tehnic. Eu n-am primit nici o invitație.

Repet ce am mai spus. PSD s-a aflat în dialog cu toți partenerii sociali, de la care am strâns amendamente. Dacă acestea vor fi aprobate, vom vota legea salarizării. Dacă nu vor fi aprobate, nu vom vota.

Au fost trimise petiții și la cabinet, iar colegii mei au strâns, la rândul lor, numeroase propuneri. Evident, în acest moment, sectorul cel mai nemulțumit pare să fie cel al educației. Asta îmi dau seama din toate sesizările primite privind legea salarizării, de la plata orei de dirigenție până la toate celelalte aspecte pe care le cunoașteți și dumneavoastră.

Evident că au fost strânse amendamente și de colegii mei și, la fel de evident, le vom susține săptămâna viitoare, când această lege va fi dezbătută atât în comisie, cât și în plen.

Repet, dacă amendamentele respective – nu doar cele privind educația – sunt amendamente care vin, de exemplu, din mediul universitar, ele trebuie luate în considerare. Aseară, Consiliul Rectorilor din România mi-a trimis, de asemenea, o scrisoare. Sunt foarte multe astfel de solicitări.

Eu nu cred că există vreun domeniu care să fie mulțumit în acest moment. Iar dacă există, sunt foarte puține și reprezintă o minoritate. În aceste condiții, amendamentele devin obligatorii.

În funcție de aprobarea sau respingerea acestor amendamente, PSD va decide dacă va susține sau nu această lege.

Avem legea pe Codul Adminsitrativ, o votăm. Bonusirile de la Vamă, le votăm. Legile la decarbonizare trebuie să fie depusă iar. Dacă amendamentele vor fi adoptate, le vom vota.

Liderul PSD: PSD nu va da pe mâna unui inculpat aceste autorizații

Vom vota și Codul Urbanismului. Vom vota cu noul mandat care va fi din 2028, nu acum când primarul e acuzat că a luat șpagă fix pentru autorizații de construcție. PSD nu va da pe mâna unui inculpat aceste autorizații.

Dacă amendamentul pe care îl vom depune, privind prorogarea termenului de intrare în vigoare în București până la începutul mandatului noului primar ales în 2028, va fi aprobat, vom vota acel cod.

În caz contrar, PSD nu va da pe mâna unui inculpat, cum este Ciprian Ciucu, toate autorizațiile de construire din București. Acest inculpat este acuzat că ar fi luat șpagă tocmai de la dezvoltatorii imobiliari. Nu vom face acest lucru.

Pe legea ANI vedem dacă avem amendamente sau nu, că abia a fost depusă. Voi avea o întâlnire cu conducerea ANI și o să vedem ce reiese de acolo”, a spus Sorin Grindeanu.

Legat de Codul urbanismului, primăriile de sector vor pierde atribuția de a emite cea mai mare parte a autorizațiilor de construire din București începând cu 1 ianuarie 2028, a anunțat Ilie Bolojan în ședința conducerii PNL.

Competențele vor fi transferate Primăriei Generale, după o perioadă de tranziție de aproximativ un an și jumătate. Liderul liberal susține că partidele au ajuns deja la un acord în cadrul negocierilor de la Palatul Cotroceni, deblocând astfel una dintre principalele dispute din jurul Codului urbanismului.

Citește și: Bolojan anunță noua regulă pentru construcțiile din București: Totul se mută la Primăria Generală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .