Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat astăzi slujba de sfințire a bisericii Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța.
În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în apropierea lăcașului de cult și a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat importanța unui astfel de moment pentru comunitate.
„La sfințirea bisericii coboară Dumnezeu pe pământ. Biserica devine cer, așa cum spune o rugăciune: «În biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare». Este cer pentru că cerul este locuința lui Dumnezeu. Dumnezeu locuiește acum și în această biserică și va rămâne aici pentru totdeauna. Este o mare bucurie pentru noi toți, iar pentru mine este o mare bucurie și emoție. Biserica s-a sfințit ca să ne sfințim și noi.”, a spus ÎPS Teodosie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie i-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Dănuț Borza și pe părintele Ionuț Niculescu.
Totodată, președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, fost primar al comunei Valu lui Traian, a primit din partea ierarhului o diplomă de ctitor și o icoană.
„Un lider, indiferent de funcția lui, are obligația să facă lucruri bune, trainice pentru cetățeni. Vă doresc din suflet să aveți sănătate, liniște sufletească.”, a spus Florin Mitroi.
Cu acest prilej, au fost pregătite 400 de pachete cu alimente, care au fost oferite credincioșilor prezenți la sărbătoarea comunității.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .