Pene de curent extinse au fost raportate în cele mai mari orașe din Sudan, Khartoum și Port Sudan, după ce atacuri cu drone au lovit o centrală electrică, relatează Rador Radio România.
Martorii au declarat că flăcări și fum gros s-au ridicat de la o stație din Atbara, în statul zona de est a Statului Nilului, zonă aflată sub controlul armatei, care se confruntă de mult timp cu forțele paramilitare Rapid Support Forces într-un conflict devastator.
Atacurile au vizat transformatoarele din centrala Al-Maqran, un nod esențial al rețelei electrice sudaneze.
Un oficial a declarat pentru o agenție franceză de presă că două persoane au murit încercând să stingă incendiul după primul atac cu dronă, iar mai multe au fost rănite când instalația a fost lovită din nou într-un al doilea atac.
Al-Maqran preia energie de la cea mai mare sursă electrică a Sudanului înainte de a o redistribui în alte regiuni, ceea ce face ca avariile să aibă un impact de amploare. Forțele paramilitare RSF au fost acuzate că desfășoară atacuri cu drone în zonele controlate de armată, vizând frecvent infrastructura civilă.
