VIDEO Amandina, prăjitura emblematică a României, cucerește lumea. A fost inclusă într-un top al celor mai reprezentative deserturi din lume

Celebră pentru gustul său inconfundabil, prăjitura a fost inclusă de platforma a fost inclusă de platforma internațională Taste Atlas într-un top al celor mai reprezentative din lume. Desertul emblematic al României se află alături de preparate Italia, Franța, Suedia, Germania și Marea Britanie.

Amandina românească face furori la nivel global

Potrivit unui clasament făcut de Taste Atlas, o platformă internațională care cataloghează preparate emblematice, a realizat recent un top al celor mai cunoscute deserturi din lume, printre care a inclus și amandina. În postarea făcută de cei de la Taste Atlas sunt incluse prăjituri din Berlin, Suedia, Italia, Franța și Marea Britanie.

„Acestea sunt cele mai emblematice locuri din lume pentru a savura o felie legendară de tort”, au scris reprezentanții platformei, pe Instagram.

Pentru realizarea acestor topuri, utilizatorii votează „preparate, băuturi și ingrediente, nu „bucătăria” în sine. Apoi platforma calculează media notelor pentru cele mai bine cotate 10–50 preparate ale fiecărei bucătării (în funcție de câte sunt listate). Din aceste medii iese topul „Best cuisines”, „Best dishes”, potrivit Click.ro.

Redacția intervine mai ales pentru a corecta erori, dubluri sau mâncăruri neautentice, nu pentru a „premia” direct. Taste Atlas măsoară percepția globală asupra bucătăriilor tradiționale, nu calitatea lor tehnică absolută

Istoria fascinantă a clasicei amandine

Amandina românească a apărut în jurul anilor ’50–’60, în perioada comunistă. Este considerată o adaptare locală a prăjiturilor franțuzești de tip „Amandine / Amandin”, care conțineau migdale („amande” în franceză). În România, rețeta a fost însă simplificată și standardizată: cacao în locul migdalelor scumpe, sirop cu rom, cremă de unt cu cacao și glazură de fondant.

Nu există un cofetar sau o cofetărie documentată clar ca autor al rețetei, însă se presupune că a fost dezvoltată în laboratoarele de cofetărie de stat sau în cofetăriile mari ale vremii (inclusiv cele bucureștene celebre din epocă), ca parte a unei oferte standardizate. Uneori, prăjitura este asociată- fără dovezi ferme- cu tradiția cofetarilor de la Capșa, însă nu există o confirmare istorică.