Lotul 1 al Autostrăzii de Centură București Nord (A0 Nord), între Joița și Corbeanca, a ajuns la un stadiu fizic de aproape 68%, însă imaginile publicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) arată un ritm de lucru diferit între cei doi constructori din asocierea RETTER–Pizzarotti.
Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 780 de muncitori și 340 de utilaje, iar contractul, finanțat prin Programul Transport 2021–2027, are o valoare de 815,07 milioane de lei, fără TVA.
Constructorul român a depășit 90% pe sectorul pe care îl execută
Deși CNAIR prezintă stadiul general al proiectului, imaginile indică faptul că toate sectoarele pe care au fost deja așternute straturile de asfalt aparțin constructorului român RETTER, care execută tronsonul dintre DN1A și DN1.
Potrivit informațiilor din șantier, compania din Sibiu a depășit pragul de 90% pe sectorul aflat în responsabilitatea sa și a finalizat toate cele zece structuri de pe traseul lotului.
CNAIR precizează că pe sectorul cuprins între kilometrii 12+100 și 20+000 au fost deja executate stratul de bază și binderul, urmând aplicarea stratului de uzură și realizarea marcajelor după finalizarea celorlalte lucrări. Totodată, terasamentele sunt realizate în proporție de 99%, iar lucrările continuă la rampele pasajelor și la parcările de scurtă durată.
Sectorul executat de Pizzarotti avansează într-un ritm mai lent
În schimb, porțiunile pe care se observă încă lucrări de terasamente și lipsa asfaltului corespund sectorului executat de compania italiană Pizzarotti, ceea ce evidențiază un decalaj de execuție între cei doi membri ai asocierii.
Potrivit imaginilor publicate de CNAIR, șantierul prezintă două stadii distincte de dezvoltare: un sector aflat într-o fază avansată de finalizare și un altul unde lucrările sunt încă într-o etapă intermediară.
Lucrările continuă la poduri și pasaje
Constructorii execută în prezent plăcile de suprabetonare la pasajul peste DJ601A și la podurile peste râurile Dâmbovița și Bâldana.
În același timp, la podul peste râul Colentina, pasajele peste liniile de cale ferată București–Ploiești și Mogoșoaia–Buftea, precum și la breteaua nodului rutier de la DN1A, lucrările sunt în faza de realizare a suprastructurii.
Pasajele de la kilometrii 12+130, 18+303 și 19+595 au deja suprastructura finalizată.
Un lot important pentru închiderea Autostrăzii A0
Lotul Joița–Corbeanca reprezintă una dintre verigile esențiale pentru completarea Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), proiect considerat strategic pentru fluidizarea traficului din zona București–Ilfov și pentru dezvoltarea logistică și economică a regiunii.
Diferențele de ritm dintre cei doi constructori ar putea influența calendarul final al lucrărilor, chiar dacă progresul înregistrat pe sectorul executat de compania românească RETTER indică faptul că acesta se apropie de finalizare.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .