Fostul premier Victor Ponta intervine în negocierile pentru formarea unui nou cabinet. AUR s-a cerut deja de mai multe ori la guvernare, iar astăzi, liderul formațiunii, George Simion, a reiterat solicitarea ca șefia Senatului să fie cedată către AUR. Ponta spune că e nefiresc ca PNL, al treilea partid, după scorul de la alegeri, să aibă și șefia Senatului și premierul.
Nu vă vine să vomitați?
„Nu vă vine să vomitați când îi auziți pe „proeuropeni” cum se bat cu cărămida în piept? Unde, în Europa, partidul clasat pe locul al treilea la alegeri deține atât funcția de președinte al Parlamentului (Senatului), cât și funcția de prim-ministru? Vă spun eu: nicăieri! Pentru că în Europa se respectă votul oamenilor.
În România, autoproclamații „proeuropeni” sunt Fritzii, Siegfriedii și Klausii, cei vânduți Bruxellesului și intereselor câtorva țări din Europa!
PSD a obținut primul loc la alegeri și este legitim să aibă președintele Camerei Deputaților. AUR a obținut al doilea loc la alegeri și este legitim să aibă președintele Senatului. PNL și USR au obținut locurile al treilea și al patrulea și ar trebui să stea în opoziție până când, eventual, la următoarele alegeri, vor obține cele mai multe voturi. Asta ar însemna că suntem cu adevărat „europeni”!
Dar noi avem Guvernul României ocupat de niște bolșevici și Senatul României condus de niște ipocriți care au ajuns acolo cu votul senatorilor PSD, pe care acum îi înjură din toți rărunchii! Așa că termenul de „proeuropean” a ajuns să însemne în România exact opusul!”, întreabă Ponta.
Ce a cerut George Simion
Președintele AUR, George Simion, a declarat că o posibilă soluție pentru depășirea blocajului politic ar fi numirea unor nou lider al Senatului din rândurile partidului AUR.
„Acum, dacă PSD-ul își dorește o colaborare cu noi și să scape de Ilie Bolojan, soluția primă, un prim pas, dacă se dorește deblocare, așa am auzit de la domnul Grindeanu, ar fi ca al doilea partid din Parlament să primească conducerea unei dintre cele două camere”, a declarat Simion, luni,
Liderul AUR a declarat că schimbarea lui Mircea Abrudean (PNL) din funcția de președinte al Senatului ar putea fi realizată printr-o majoritate formată din parlamentarii AUR și PSD.
„Printr-un vot al majorității parlamentare, majoritate care poate fi constituită din parlamentarii AUR și parlamentarii PSD, putem desemna un alt președinte la conducerea Senatului. În mod normal, dacă președinte la Camera Deputaților rămâne reprezentantul PSD, Sorin Grindeanu, președintele Senatului trebuie să fie dat de AUR și nu de Mircea Abrudean”, mai declarat liderul AUR.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .