Un cetăţean spaniol aflat în carantină într-un spital militar din Madrid, care se numără printre persoanele evacuate de pe vasul de croazieră MV Hondius la începutul acestei luni, a fost testat pozitiv pentru hantavirus, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din Spania, relatează Reuters, conform news.ro.
Este al doilea caz pozitiv dintre cei 14 cetăţeni spanioli care au fost evacuaţi pe insula spaniolă Tenerife.
După confirmarea infecţiei, cetăţeanul spaniol a fost dus la o unitate de izolare la Spitalul Gómez Ulla, a declarat Ministerul Sănătăţii pe X. Cazul, care a fost detectat printre cei aflaţi deja în carantină, „nu modifică situaţia de risc” pentru populaţia generală, a precizat ministerul.
Nava de lux MV Hondius transporta aproximativ 150 de pasageri şi membri ai echipajului din 23 de ţări când un focar de boală respiratorie severă a fost raportat pentru prima dată Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la data de 2 mai.






