Cea de-a 80-a ediţie a Festivalului de la Avignon, un eveniment teatral internaţional major organizat în sudul Franţei, a început sâmbătă şi va dura trei săptămâni, cu un foarte lung spectacol de deschidere ce a durat de cinci ore, un accent pus pe arta coreeană, dar şi incertitudini bugetare care planează asupra acestui sector de activitate, informează AFP, potrivit Agerpres.
În fostul oraş papal, actorii companiilor din cadrul secţiunii Off, îmbrăcaţi în costume şi pălării, cu afişele spectacolelor lor lipite pe spate, au început să se plimbe pe străzi, împărţind fluturaşi primilor spectatori, a constatat o jurnalistă de la AFP.
Diversitate de propuneri
„Există spectacole pentru toate gusturile”, a declarat directorul festivalului, Tiago Rodrigues. El consideră că această ediţie se doreşte „o celebrare a artelor vivante”, prin teatru, dans, spectacole interpretative şi circ, precum şi „o sărbătoare a creaţiei”, cu artişti de o mare diversitate, care „reacţionează la problemele şi la bucuriile lumii”.
Pentru prima dată, Festivalul de la Avignon include o majoritate de regizoare, cu 27 de femei, 16 bărbaţi şi 16 colective artistice. De asemenea, programul său include 24 de artişti francezi – precum Jeanne Candel, Rebecca Chaillon şi Boris Charmatz – şi 25 de artişti internaţionali, printre care braziliencele Christiane Jatahy şi Carolina Bianchi, artistul egiptean Ahmed El Attar şi colectivul belgian-flamand tg Stan.
Această ediţie îşi propune, totodată, să fie „o sărbătoare a interogaţiei” care implică publicul, culminând cu o seară de reflecţie în Curtea de Onoare, dedicată temei intitulate „Întrebările pe care arta le poate adresa lumii”.
Îngrijorări bugetare
Cu o zi înainte de deschiderea festivalului, mai multe organizaţii profesionale şi-au exprimat îngrijorarea într-o scrisoare adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, privind anularea finanţărilor acordate de către statul francez în al doilea semestru pentru 28 de structuri din sectorul spectacolelor, inclusiv pentru numeroase companii de operă, două teatre pariziene şi patru orchestre.
„Confruntat cu situaţia bugetară actuală, Ministerul Culturii a reţinut fondurile care nu fuseseră încă virate”, a recunoscut ministerul, la solicitarea AFP, sâmbătă. „Această blocare a fondurilor nu reprezintă o anulare definitivă. O parte din sume va fi deblocată chiar de săptămâna viitoare”, au dat asigurări oficialii francezi.
Un spectacol de Julien Gosselin, în deschidere
Muzică puternică, proiecţii video şi o amploare copleşitoare: prin reprezentaţia „Maldoror”, directorul de la Odéon-Théâtre de l’Europe din Paris, Julien Gosselin, a transportat publicul într-un spectacol-fluviu, susţinut în Curtea de Onoare din Palatul Papilor.
Această ficţiune, inspirată din texte ale scriitorului chilian Roberto Bolano şi din poemele lui Lautreamont reunite în volumul „Les Chants de Maldoror”, „vorbeşte despre rău – despre ceea ce îi îndeamnă pe artişti să exploreze natura răului”, a declarat regizorul francez, o personalitate emblematică a Festivalului de la Avignon.
„Am fost întotdeauna profund intrigat de ideea că oroarea se poate ascunde, de fapt, sub frumuseţe sau cultură. Când îl citesc pe Bolano, simt o formă de fraternitate, de blândeţe, chiar dacă temele pe care le abordează sunt extrem de violente”, a declarat el.
Scriitoarea Han Kang şi artiştii coreeni în prim-plan
După engleză, urmată de spaniolă şi arabă, coreeana este limba invitată a festivalului din 2026. Teatru popular, teatru documentar, interpretări vizuale, dans şi circ, „pansori” (povestire cântată şi acompaniată de tobă): artele spectacolului coreene reprezintă aproximativ 20% din programul total al acestei ediţii.
Laureata premiului Nobel pentru literatură din 2024, scriitoarea Han Kang, care va fi prezentă la Avignon în perioada 12-18 iulie, a inspirat două spectacole: „Oiseau”, o lectură-interpretativă cu actriţele Isabelle Huppert şi Hyeyoung Lee, şi „Che dolore terribile e l’amore”, pus în scenă de italianca Daria Deflorian.
1.400 de companii în secţiunea „Off”
În paralel cu festivalul principal („In”), companiile participante la secţiunea „Off” vor ocupa cele 141 de săli de spectacol din oraşul Avignon, transformându-l într-o piaţă uriaşă a artelor spectacolului.
Aproximativ 1.400 de companii vor prezenta un total de 1.780 de spectacole, însumând 27.000 de reprezentaţii, potrivit organizaţiei Avignon Festival & Compagnies (AF&C), care gestionează evenimentul.
În contextul crizei prin care trece acest sector de activitate, echipe artistice, responsabili cu difuzarea spectacolelor, autorităţi locale şi diverse instituţii vor participa în paralel la o „conferinţă” care se va desfăşura timp de trei zile.
În 2026, acest proces de reflecţie se va concentra asupra „realităţilor economice”, „profesiilor şi condiţiilor de difuzare” a spectacolelor, într-o perioadă în care sectorul este fragilizat de reducerile bugetare ale statului sau ale autorităţilor locale. Aceste discuţii vor continua şi în 2027.
Cea de-a 80-a ediţie a Festivalului de Teatru de la Avignon se desfăşoară în perioada 4-25 iulie.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .