Acasă Politică Soluția lui Traian Băsescu la incidentele cu drone din România: Să negociem...

Soluția lui Traian Băsescu la incidentele cu drone din România: Să negociem cu ucrainenii să nu se mai joace cu dronele

0



Fostul președinte Traian Băsescu spune că România trebuie să negocieze cu Ucraina ca să stopeze dronele care cad în țara noastră. Ieri și astăzi două drone au fost doborâte de Armată, însă oficialii susțin că ele ar fi de proveniență rusească.

Traian Băsescu: Trebuie negociat cu ucrainenii să nu se joace

Atacurile recente ale dronelor ucrainene au alimentat temerile privind aprovizionarea cu carburanți și evoluția prețurilor la pompă. Băsescu a susținut că există soluții pentru asigurarea alimentării cu combustibil, însă acestea trebuie însoțite de negocieri cu partea ucraineană.

Declarația vine în contextul îngrijorărilor privind carburanții

Tema a fost abordată în cadrul unei discuții în care a fost abordată tema avertismentelor privind posibile dificultăți în aprovizionarea cu carburanți și la creșterea prețurilor la pompă.

Băsescu: „Trebuie negociat cu ucrainenii”

Întrebat despre soluțiile pe care le vede pentru depășirea situației, fostul șef al statului a declarat că dialogul cu Ucraina este esențial pentru protejarea intereselor României. „Trebuie negociat cu ucrainenii să fie foarte atenți, să nu se mai joace cu dronele când e vorba de interes românesc.”

Radu Miruță, ministrul Apărării, răspunde criticilor legate de doborârea dronelor

Ministrul Apărării, Radu Miruță, susține că intervențiile Armatei Române împotriva dronelor care au pătruns în spațiul aerian național demonstrează eficiența măsurilor adoptate în ultimele luni și respinge criticile apărute în spațiul public privind modul de acțiune al militarilor.

Oficialul afirmă într-o postare pe platforma Facebook că securitatea populației rămâne principala prioritate și că România continuă să își consolideze capacitățile de apărare antiaeriană și antidronă.

Ministrul: „România își apără teritoriul și reacționează ferm”

Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Radu Miruță a transmis că succesul intervențiilor recente confirmă capacitatea Armatei Române de a răspunde amenințărilor aeriene. „România a demonstrat un lucru simplu: își apără teritoriul și reacționează ferm”, a scris ministrul, adăugând că „granițele, spațiul aerian și suveranitatea României nu sunt negociabile”.

Acesta a subliniat că NATO funcționează, iar Armata Română își îndeplinește misiunile cu mijloacele disponibile, în timp ce investițiile în modernizarea apărării vor continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .