Fostul selecţioner Edi Iordănescu a afirmat, marţi, într-o postare pe Facebook, că se pregăteşte pentru următoarea etapă a carierei de antrenor, însă a solicitat ca informaţiile referitoare la viitorul său profesional să fie tratate cu echilibru şi prudenţă.
Planul lui Edi Iordănescu
Fostul selecţioner al României, în vârstă de 48 de ani, a antrenat ultima oară echipa Legia Varşovia, de unde a plecat în noiembrie 2025.
Presa sportivă a scris în ultimele zile că Iordănescu ar fi aproape de a semna cu echipa israeliană Maccabi Haifa.
Marţi dimineaţă, fostul selecţioner a venit cu precizări într-un mesaj postat pe Facebook.
„În ultima perioadă, numele meu a fost asociat cu mai multe cluburi, fiind vehiculate diverse informaţii despre posibile contacte, negocieri sau manifestări de interes. Unele dintre aceste informaţii au un fundament real, în timp ce altele sunt pur speculative şi nu reflectă realitatea. Este adevărat că mă pregătesc pentru următoarea etapă a carierei mele de antrenor şi îmi doresc să revin cât mai curând într-un proiect sportiv care să mă reprezinte şi să mă motiveze. Aşa cum ştie oricine activează în fotbalul profesionist, există însă o distanţă considerabilă între un prim contact, o manifestare de interes şi concretizarea unei colaborări. De-a lungul carierei mele, am încercat să rămân fidel valorilor şi principiilor mele profesionale. Prioritatea mea nu este să accept pur şi simplu următoarea oportunitate, ci să fac alegerea potrivită, într-un proiect care să ofere stabilitate, o viziune sportivă clară, încredere reciprocă şi perspective solide de dezvoltare.
Speculaţiile care nu au la bază elemente concrete
Am observat, de asemenea, că numeroase informaţii apărute în presa internaţională au fost ulterior preluate şi de presa din România, dar şi în sens invers. Respect activitatea jurnaliştilor, înţeleg interesul pentru viitorul meu profesional şi apreciez atenţia acordată.
În acelaşi timp, asocierea aproape zilnică a numelui meu cu diferite cluburi, inclusiv în situaţii fără un fundament real, poate crea percepţii şi aşteptări care nu corespund stadiului actual al lucrurilor şi care nu sunt benefice pentru mine din punct de vedere profesional.
Din acest motiv, aş aprecia ca informaţiile referitoare la viitorul meu profesional să fie tratate cu echilibru şi prudenţă, evitându-se, pe cât posibil, speculaţiile care nu au la bază elemente concrete.
Vreau să fiu foarte clar: în acest moment nu am ajuns la niciun acord cu vreun club. Există doar un număr restrâns de discuţii preliminare şi manifestări de interes. Îmi doresc ca, în perioada următoare, să se contureze oportunitatea potrivită pentru a începe un nou proiect.
Următorul pas în cariera mea
În momentul în care lucrurile vor deveni concrete şi va exista o înţelegere clară cu un anumit club, voi fi primul care va confirma şi va comunica public acest lucru.
Până atunci, rămân concentrat pe pregătirea mea pentru următoarea provocare, cu aceeaşi ambiţie, seriozitate şi determinare care m-au ghidat de-a lungul carierei.
Următorul pas în cariera mea trebuie să fie definit de convingere, ambiţii comune şi proiectul sportiv potrivit, nu de speculaţii.
Vă mulţumesc pentru înţelegere şi respect!”, este mesajul transmis de Iordănescu.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .