Acasă Cultură Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'

Se lansează ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române'

0



Biblioteca Academiei Române lansează marţi ultimele trei volume din seria „Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)”, care aduc în atenţia cititorilor perioada postcomunistă.

La eveniment, care se va desfăşura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, preşedintele Academiei Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române şi director general al Bibliotecii Academiei Române, potrivit Agerpres.

Iniţiat în 2022, la împlinirea a 155 de ani de la întemeierea Bibliotecii, proiectul a fost conceput ca o amplă recuperare a memoriei instituţionale, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Un prim volum a fost publicat în 2022, trei volume au urmat în 2023, alte trei în 2024, încă trei în 2025, iar în 2026 – ultimele trei volume aduc în atenţia cititorilor perioada postcomunistă.

În numai cinci ani, această idee a devenit o construcţie istoriografică remarcabilă: treisprezece volume care urmăresc evoluţia Bibliotecii din 1867 până în 2025, de la primele donaţii şi începuturile colecţiilor până la transformarea instituţiei într-o bibliotecă modernă, conectată la universul digital, precizează sursa citată.

„Le mulţumesc, în numele Academiei Române, tuturor celor care au gândit, cercetat şi scris cele treisprezece volume ale acestei serii şi celor care, timp de aproape 160 de ani, au construit, zi de zi, patrimoniul pe care astăzi îl putem povesti. Mulţumiri speciale trebuie adresate profesorului şi directorului Nicolae Şt. Noica, membru de onoare al Academiei, care a iniţiat şi supravegheat acest proiect! Şi încă ceva: o astfel de serie nu poate fi elaborată decât iubind instituţia, cu devotament şi cu grijă faţă de comorile adunate de la înfiinţarea Academiei şi până azi”, a transmis acad. Marius Andruh, preşedintele Academiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .