SCM Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu CSM Corona Braşov, 26-26 (9-14), duminică, în Sala Polivalentă din Bănie, într-un meci din etapa a treia a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Corona a condus la o diferenţă de cinci goluri la pauză, dar a fost egalată când mai erau două secunde de joc, golul gazdelor fiind reuşit de Francielle Gomes da Rocha, potrivit Agerpres.
Maja Sofie Muri a marcat 5 goluri pentru gazde, iar Janne Havelsrud Eklo, Gabriela Maria Tulea, Thea Imani Sturludottir şi Rebeka Podor au înscris câte 4 goluri. Poloneza Magda Natalia Balsam a marcat 10 goluri pentru Corona, iar conaţionala sa Karolina Kochaniak 8.
În alt meci, CSU Ştiinţa Bucureşti a fost învinsă de CSM Slatina cu 36-22, în Sala Agronomia din Capitală.
Greta Kacsor, Sonia Vasiliu, Magda-Alfredo Cazanga şi Andreea Bianca Ţîrle au înscris câte 5 goluri pentru învingătoare.
Clasament
1. CSM Bucureşti 6 puncte
2. HC Dunărea Brăila 6
3. CS Gloria Bistriţa 4 (2 j)
4. CS Rapid Bucureşti 4
5. SCM Râmnicu Vâlcea 4 (2 j)
6. SCM Universitatea Craiova 4







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .