Acasă Politică Protest AUR în Piața Universității! Ce recomandări primesc participanții din partea lui...

Protest AUR în Piața Universității! Ce recomandări primesc participanții din partea lui George Simion

0



Alianța pentru Unirea Românilor organizează, sâmbătă, un miting împotriva guvernului condus de Marcel Ciolacu, anunță partidul într-un comunicat. Organizatorii au anunțat programul manifestării și au emis mai multe recomandări.

Conform organizatorilor, la ora 10:00, președintele AUR, George Simion, va susține declarații de presă la Universitate, în fața Teatrului Național București.

La ora 14:00 se va pleca în marș din Piața Universității către Piața Victoriei, acolo unde va fi amenajată o scenă.

Atât la Universitate, mai exact în fața TNB, cât și în Piața Victoriei va fi asigurat un spațiu dedicat jurnaliștilor.

„Pentru buna desfășurare a mitingului, jurnaliștii sunt rugați să se poziționeze în fața coloanei (a marșului), acolo unde vom asigura un perimetru de securitate”, anunță, de asemenea, AUR, în comunicat.

AUR a publicat, de asemenea, o serie de recomandări pentru participanții la protest:

•⁠ ⁠Urmați instrucțiunile organizatorilor, care vor purta banderole galbene, pentru a putea fi ușor de observat.

•⁠ ⁠Nu dați curs actelor de violență! Adresați-vă responsabililor de protest dacă observați instigatori sau dacă sunteți victima unui incident.

•⁠ ⁠Nu intrați în contradictoriu cu forțele de ordine sau cu jurnaliștii prezenți la miting!

•⁠ ⁠Nu veniți cu niciun alt însemn sau steag, în afară de tricolor!

•⁠ ⁠Pentru a limita pe cât posibil tulburarea liniștii publice, nu veniți cu vuvuzele sau alte materiale similare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .