Maternitățile din Dobrogea au vaccinul BCG, cel care se administrează bebelușilor în prima zi de viață pentru a-i proteja împotriva tuberculozei.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Constanța, nicio maternitate din județ nu a rămas fără stocuri, iar la Tulcea, DSP chiar a cedat doze altor județe care se confruntă cu criză de vaccin, potrivit Radio Rador România.
Ministerul Sănătății a solicitat redistribuirea dozelor de vaccin BCG, după ce unele maternități din țară, inclusiv din București, au rămas fără serul necesar nou-născuților.
Achiziția a 170.000 de doze de vaccin împotriva tuberculozei este în derulare, a anunțat Ministerul Sănătății, care estimează că va primi noi stocuri la sfârșitul acestei luni.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .