Acasă Cultură Prima ediţie a Fomco Truck Festival a organizat o defilare prin municipiul...

Prima ediţie a Fomco Truck Festival a organizat o defilare prin municipiul Târgu Mureș cu peste 80 de camioane tunate

0



Peste 80 de camioane tunate din România şi din străinătate au defilat, vineri seara, prin municipiul Târgu Mureş, în deschiderea primei ediţii a Fomco Truck Festival, un eveniment conceput ca o platformă de întâlnire între profesioniştii din transporturi şi pasionaţii de vehicule mari.

Parada a pornit de la sediul Fomco din Cristeşti, a traversat municipiul până în zona centrală şi s-a reîntors la locul de desfăşurare al festivalului, unde publicul are acces gratuit timp de trei zile la expoziţii, concerte şi competiţii, conform Agerpres.

„La Târgu Mureş, am adunat cele mai frumoase camioane din România şi nu numai. Avem câteva şi din străinătate. După cum vedeţi, spectacolul a început deja. Oamenii iubesc camioanele, ceea ce vedeţi aici este minunat, efectiv senzaţiile pe care le vedem şi antrenarea pe care ne-o dau sunt extraordinare. Avem 80 de camioane participante. În primul rând, evenimentul doreşte ca să adunăm această comunitate minunată. Ne dorim ca aceşti oameni minunaţi care investesc foarte mulţi bani în casa lor mobilă să fie împreună şi să se simtă bine, să se distreze”, a declarat managerul şi iniţiatorul festivalului, Teodor-Rareş Cucuet.

Potrivit organizatorilor, în curtea industrială din Cristeşti sunt expuse vehicule grele premiate la mari festivaluri din Europa, unele dintre ele fiind pictate manual, proces care poate dura şi până la doi ani de zile. Investiţiile în personalizarea acestor case mobile sunt uriaşe, ridicându-se la sute de mii de euro pentru un singur camion.

„Se premiază aspectul, bineînţeles, detaliile fac diferenţa de fiecare dată. După cum aţi văzut, sunt foarte multe care sunt pictate manual. Stau şi doi ani de zile până când reuşesc să ajungă la faza pe care dumneavoastră o puteţi vedea. (…) Sunt foarte mulţi implicaţi în acest fenomen, că sunt plecaţi sau că aşteaptă după cei care sunt plecaţi cu zilele, e până la urmă totuşi un moment de sărbătoare în care ne putem întâlni cu toţii”, a explicat managerul festivalului.

El a menţionat că reacţiile din social media indică o prezenţă de peste 10.000 de vizitatori în acest weekend.

„Pentru noi este prima ediţie, dar la cum arată lucrurile, sunt convins că vor mai urma şi alte ediţii. (…) Da, sunt managerul festivalului, am construit de la zero acest festival, a fost ideea mea şi mă bucur că am ajuns aici. Pot spune că acum trei ani eram un habarnist, habar n-aveam de ceea ce se întâmplă în acest fenomen. Am reuşit să particip la câteva festivaluri şi după am devenit un fan absolut”, a mai afirmat Teodor-Rareş Cucueet.

Pe lângă componenta expoziţională, festivalul oferă un program artistic diversificat: o megadiscotecă a anilor ’90 în prima seară, concerte live sâmbătă seara urmate de o discotecă a anilor 2000, precum şi o zonă de street food, activităţi pentru copii (Kids Corner) şi o zonă de relaxare (Chill Zone).

În plan profesional, evenimentul funcţionează ca un hub de business şi logistică, incluzând workshop-uri tematice şi sesiuni de networking pentru proprietari de flote şi furnizori de soluţii auto. Proprietarii de camioane înscrişi în festival beneficiază de facilităţi precum spaţiu gratuit, spălare gratuită a vehiculului, reducere de 50% la verificarea tahografului şi acces la o cină festivă.

Punctul central al evenimentului îl reprezintă competiţia dotată cu premii totale de peste 3.500 de euro, unde juriul şi publicul vor desemna câştigătorii la categoriile Best Truck (1.500 euro), Best Popularitate (700 euro), Best Exterior (500 euro), Best Interior (500 euro) şi Best Sound (300 euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .