Acasă Sănătate Preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie: Nu există nimic suplimentar în ţările vestice...

Preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie: Nu există nimic suplimentar în ţările vestice faţă de ce avem noi în domeniu

0



Neurochirurgia românească este la un nivel comparabil cu cea din ţările occidentale şi, deşi este cea mai robotizată ramură a chirurgiei, în România, în prezent, există clinici de top care beneficiază de dotări care utilizează cea mai avansată tehnologie, susţine prof. dr. Adrian Bălaşa, şef al Clinicii de Neurochirurgie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş şi preşedinte al Societăţii Române de Neurochirurgie.

„Nu există nimic suplimentar în ţările vestice faţă de ce avem noi”, a declarat prof. dr. Bălaşa joi, la Braşov, cu prilejul deschiderii celui de-al 51-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie, la care sunt prezenţi peste 230 de participanţi de pe patru continente, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, neurochirurgia românească se înnoieşte permanent prin crearea unor facilităţi noi în ţară, cum este de exemplu centrul inaugurat recent la Cluj, şi sau cel de Mari arşi din Târgu Mureş, unde, din 25 de săli de operaţii, 4 sunt dedicate doar neurochirurgiei, ambele dotate cu tehnologie de ultimă oră.

„Societatea Română de Neurochirurgie este implicată în educaţie, în special pentru tineri, dar şi pentru a aduce în România ultimele tendinţe şi tot ce înseamnă ştiinţă la nivel mondial, astfel ca pacienţii din România să beneficieze de tot ce se cunoaşte şi se inovează în lume. (…) Neurochirurgia este cea mai tehnologizată ramură a chirurgiei şi, aducând acasă, în România, ultima tehnologie, vom îmbunătăţi mult calitatea serviciilor pentru pacienţi”, a precizat preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie.

El a admis, însă, că, investiţiile în tehnologia de ultimă oră în domeniul neurochirurgiei nu acoperă toată România, menţionând, totodată, că este normal ca acestea să fie direcţionate spre clinici care acoperă toată gama de patologii şi au resursa umană necesară.

„Noi am pus la dispoziţia ministerului o strategie, iar anul trecut s-a realizat primul ghid de tratament în stroke ((n.r. – protocoale stabilite de Asociaţia Naţională Română de Stroke şi Societatea de Neurologie din România pentru tratamentul accidentului vascular cerebral (AVC) ischemic acut care include tromboliza intravenoasă şi trombectomia mecanică), – ceea ce este extrem de important deoarece încearcă să uniformizeze modul în care se tratează pacienţii cu atac ischemic sau atac hemoragic cerebral în România, astfel încât, oriunde în ţară ai păţi o nenorocire, să fii tratat la fel şi să şanse la egale la supravieţuire şi la o viaţă după acest eveniment. Sigur că ţine şi de factorul politic, de deciziile lui, dar noi, ca specialişti nu putem decât să punem la dispoziţie ghidul respectiv şi strategia, astfel încât toată ţara să fie acoperită. Sunt paşi importanţi dinspre mediul academic spre cel politic, încercăm să facem lobby pentru astfel de lucruri. Se vede că există o tendinţă de modernizare în România în general şi în neurochirurgie în particular. Sigur, însă, că aceste investiţii nu acoperă toată România, dar ele trebuie dirijate în primul rând în locurile în care se operează pacienţi din întreaga ţară, patologia abordată este complexă. (…) Nu poţi să investeşti în clinici unde nu există resursa umană necesară”, a afirmat prof. dr. Bălaşa.

Şeful Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, dr. Cristian Kakucs, a subliniat, la rândul său, că, deocamdată, cu şase medici, la Braşov se abordează câteva patologii din domeniu, iar dacă oamenii migrează spre alte centre medicale este din cauză că nu au informaţii actualizate despre cât de dezvoltat este în prezent spitalul.

„Suntem într-o continuă dezvoltare, şi datorită faptului că autorităţile au înţeles importanţa dezvoltării acestui domeniu şi mai ales că Braşovul este oraş turistic, vin şi foarte mulţi cetăţeni străini şi avem multe urgenţe. Ne-am dezvoltat foarte mult în ultimii ani şi cu aparatură, şi acum avem şi o linie de gardă permanentă. Noi încercăm să ne menţinem la standarde internaţionale şi să abordăm o gamă cât mai largă de patologii. Avem ceea ce se poate considera că este „basic” şi chiar peste, dar întotdeauna este loc de mai bine”, a afirmat dr. Cristian Kakucs, care a menţionat că la Braşov se tratează patologia traumatică cranio-cerebrală şi vertebro-medulară, tumorală cerebrală şi hidrocefaliile.

Nu în ultimul rând, fostul preşedinte al SRN, prof.dr. Ioan Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie din Cluj, a vorbit despre importanţa înfiinţării unor centre performante din perspectiva formării medicilor în domeniu.

„Aşteptăm cât mai mulţi rezidenţi – de curând am deschis (la Cluj – n.r.) noul centru, care este un concept unic pe plan european, aş putea spune, şi unde vom putea forma neurochirurgi în toate supraspecializările, chiar şi medici gata formaţi, care doresc să se supraspecializeze. Dar m-ar bucura ca şi Braşovul să facă un pas înainte şi (…) să facem şi aici un centru de formare a neurochirurgilor şi cred că ar fi nevoie de o deschidere a universităţii (Universitatea Transilvania Braşov -n.r.) pentru a realiza acest lucru”, a afirmat prof.dr. Ioan Ştefan Florian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .