Fenomenele hidrometeorologice produse miercuri au generat intervenții ale echipajelor de urgență în 33 de localități din nouă județe și în municipiul București, unde au fost inundate locuințe, curți și sedii de firme, iar mai mulți copaci și elemente de construcție au fost doborâte de vremea severă, scrie Mediafax.
Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul General pentru situații de Urgență (IGSU), efectele au fost înregistrate în județele Argeș, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Prahova și Vrancea, precum și în Capitală.
Peste 100 de case inundate și zeci de intervenții
Forțele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din 116 locuințe, 43 de curți, 14 beciuri, cinci sedii de agenți economici și un bloc de locuințe. De asemenea, apa a fost îndepărtată de pe două străzi. Totodată, echipajele au intervenit pentru îndepărtarea unor elemente desprinse de pe acoperișurile a cinci imobile și pentru degajarea a 24 de arbori căzuți, care au avariat șase autoturisme.
Cele mai importante efecte au fost raportate în localitatea Pleașa, din județul Prahova, unde parterul unui bloc cu 20 de garsoniere a fost inundat.
Din imobil au fost evacuate 10 persoane, inclusiv un minor, acestea fiind relocate temporar într-un cămin din comuna Bucov, pus la dispoziție de autoritățile locale. Alte două persoane adulte, din locuințe aflate în apropierea blocului și afectate de inundații, au fost cazate în același spațiu.
Autoritățile precizează că niciuna dintre cele 12 persoane evacuate nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar între timp acestea s-au întors în locuințele lor.
La ora transmiterii informării, nu erau semnalate persoane blocate și nici urgențe medicale care să nu poată fi gestionate din cauza fenomenelor meteorologice. Începând cu ora 20:00, echipajele trimise în sprijin din județele Dâmbovița și Teleorman, precum și de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență Ciolpani, s-au retras la bazele de origine, după finalizarea misiunilor.
Intervențiile continuă însă în patru localități din județul Prahova, unde pompierii acționează în continuare pentru evacuarea apei.
Autoritățile anunță că monitorizează permanent evoluția fenomenelor hidrometeorologice și mențin în stare de pregătire echipele operative pentru intervenții. Populația este sfătuită să respecte recomandările autorităților, să evite deplasările în zonele afectate și să urmărească informările oficiale privind evoluția situației.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .