Salariul mediu anual ajustat pentru angajaţii cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creştere de 4,3% faţă de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), relatează Agerpres.
Despre salarii
În rândul statelor membre UE, cel mai scăzut nivel al salariului mediu anual ajustat cu normă întreagă a fost în Bulgaria (16.200 euro), Grecia (18.800 euro), Ungaria (20.100 euro) şi România (20.818 euro, de la 19.397 euro în 2024), iar cel mai ridicat în Luxemburg (85.600 euro), Danemarca (73.500 euro) şi Irlanda (64.400 euro).
Cheltuieli cu protecţia socială ca procent din PIB
Cheltuielile totale cu protecţia socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creştere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Cheltuielile cu protecţia socială au reprezentat 27,5% din PIB-ul Uniunii Europene în 2025, o creştere de 0,2 puncte procentuale (pp) faţă de 2024.
În rândul statelor membre UE, cele mai ridicate cheltuieli cu protecţia socială ca procent din PIB au fost anul trecut în Austria (32,4%), Finlanda (32,2% din PIB) şi Franţa (32,1%), iar cele mai scăzute în Irlanda (11,7%), Malta (13,8%), Ungaria (16,7%) şi România (17,06%).
Pe categorii de cheltuieli, în UE pensiile de vârstă au reprezentat aproape jumătate din totalul cheltuielilor cu protecţia socială (41,5%, sau 2.152 miliarde de euro), urmate de cheltuielile pentru sănătate (30% sau 1.556 miliarde de euro). Alte categorii includ cheltuielile pentru familii şi copii, pensiile de boală sau de urmaş, şomaj, excluderea socială, neclasificate în altă parte.
În 2025, cheltuielile cu protecţia socială exprimate în euro au crescut în toate statele membre UE. Cele mai mari creşteri comparativ cu 2024 au fost în Croaţia (15,4%) Bulgaria (12,1%) şi Lituania (11,6%), iar cele mai reduse creşteri în Grecia (0,6%), România (0,7%) şi Finlanda (1,3%).







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .