Actorii spanioli Penelope Cruz şi Javier Bardem, care alcătuiesc unul dintre cele mai strălucitoare cupluri din industria cinematografiei, atât în viaţa reală, cât şi pe marile ecrane, prezintă marţi la Festivalul de Film de la Veneţia mult aşteptatul lungmetraj „Bunker”, ce relatează povestea unei căsnicii aflate în criză, pe fundalul unei stări de paranoia legate de criza climatică şi de adâncirea inegalităţilor, informează AFP.
Acest lungmetraj, scris şi regizat de francezul Florian Zeller, este aşteptat cu mare nerăbdare de mai multe luni, având în vedere asemănarea dintre personajele sale fictive – care, în film, sunt împreună de 17 ani – şi cei doi interpreţi, care s-au căsătorit în 2010, potrivit Agerpres.
„Încă de la bun început, ceea ce m-a interesat, de asemenea, era să îi am împreună pe ecran. Pentru că mi-am spus că ar fi un mod unic de a capta ceva special de la un cuplu real”, a explicat regizorul filmului, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.
Întrebat despre ceea ce a adus din propria căsnicie în acest rol, Javier Bardem a răspuns astfel: „nimic”. „Suntem cu adevărat înzestraţi amândoi pentru ficţiune. Altfel, nu am supravieţui în această meserie”, a continuat actorul spaniol.
Filmul „Bunker” prezintă povestea lui Miguel, un arhitect renumit care se gândeşte să accepte oferta unui miliardar din sectorul tehnologiei, care dorea să aibă un bunker în Hawaii. Soţia lui, Sofia, nu vede cu ochi buni acest proiect profitabil, întrucât acesta trezeşte în ea o serie de îndoieli cu privire la soţul ei şi la relaţia lor de 17 ani.
Filmul se deschide cu o scenă în care Miguel le povesteşte prietenilor săi într-un restaurant prima lui întâlnire cu Sofia, care îl priveşte cu atenţie.
„Chiar şi cele mai frumoase poveşti pot să înceapă cu o neînţelegere”, remarcă apoi unul dintre invitaţi.
„Autenticitate”
Florian Zeller, al cărui lungmetraj de debut, „The Father”, a câştigat două premii Oscar în 2021, şi-a imaginat filmul „Bunker” avându-i în minte pe Javier Bardem şi Penelope Cruz, inspirându-se dintr-un alt lungmetraj celebru despre un cuplu aflat într-o situaţie tensionată: „Eyes Wide Shut”, de Stanley Kubrick, cu Tom Cruise şi Nicole Kidman în rolurile principale.
Regizorul francez s-a declarat intrigat de faptul că cei doi actori spanioli nu au interpretat niciodată un cuplu căsătorit într-un proiect cinematografic.
„Am vrut să abordez un subiect care mă interesează, şi anume autenticitatea arzătoare a adevărului”, a dezvăluit Florian Zeller, marţi, precizând totuşi că a trasat o limită „între realitate şi ficţiune”.
„Nu am avut niciun dubiu. Pentru că era vorba despre Florian şi, încă de la prima noastră întâlnire cu el, amândoi am adorat scenariul său”, a declarat Penelope Cruz.
Javier Bardem, în vârstă de 57 de ani, şi Penelope Cruz, în vârstă de 52 de ani, au jucat împreună în nouă filme, de la pelicula plină de senzualitate „Jamon, Jamon” (1992) – primul lor proiect comun – şi până la thrillerul „Everybody Knows”, lansat în 2018.
„Există un bun echilibru în modul în care noi discutăm despre muncă. Evident, atunci când pregătim un film împreună, vorbim mult despre el, dar nu am făcut asta foarte des, totul s-a desfăşurat natural, cam o dată la cinci ani”, a continuat Penelope Cruz.
Cei doi actori spanioli au participat împreună la cea mai recentă ediţie a Festivalului de la Cannes, în luna mai, însă cu două filme diferite: Javier Bardem în rolul unui tată autoritar în „The Beloved”, iar Penelope Cruz în rolul unei cântăreţe de cabaret în „La Bola Negra”.
Javier Bardem şi Penelope Cruz, ambii câştigători ai premiului Oscar pentru rol secundar, sunt prezenţe constante la Festivalul de Film de la Veneţia. Ea a câştigat premiul de interpretare feminină, Coppa Volpi, pentru rolul din filmul „Madres paralelas” (2021), regizat de Pedro Almodovar, iar el a câştigat premiul de interpretare masculină cu rolurile jucate în „Mar adentro” (2004) şi „Before Night Falls” (2000), o dublă performanţă cu care puţini actori din lume se pot lăuda.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .