Dr. Mugur Grasu, medic primar Radiologie – Imagistică Medicală, supraspecializat în proceduri de radiologie intervenţională hepato-bilio-pancreatică, a explicat, marţi seară, că aceasta permite realizarea de diagnostice şi tratamente care altfel nu ar fi posibile decât prin intermediul unor intervenţii chirurgicale complicate, potrivit news.ro.
”Radioembolizarea hepatică este o procedură terapeutică, o procedură de tratament. Ea face parte dintr-o categorie mai largă de proceduri care sunt realizate de catre medici specializaţi în radiologie interventională, radiologia interventională fiind o supraspecializare a medicilor radiologi care ne permite să efectuăm proceduri minim invazive folosind tehnicii magistice, sub ghidaj ecografic, angiografic sau computer tomografic. Reuşim să realizăm tratamente, să realizăm diagnostice care altfel nu ar fi posibile decât prin intermediul unor intervenţii chirurgicale complicate”, a declarat Mugur Grasu, marţi seară, la Medika TV.
În cadrul acestei proceduri a apărut radioembolizarea hepatică prin care se face tratamentul unor tumori hepatice.
”În cadrul acestor proceduri, în ultimii ani, o dezvoltare spectaculoasă a cunoscut-o radioembolizarea hepatică sau radioterapie internă. Această procedură constă în tratamentul unor tumori hepatice, că sunt tumori primitive hepatice, cum este hepatocarcinomul sau colangiocarcinomul sau tumori secundare, cum sunt metastazele. Metastaze de la un cancer colorectal, metastaze de la tumori neuroendocrine sau de la o tumoră renală operată”, a mai declarat medicul.
Mugur Grasu a explicat cum se face acest tratament minim invaziv.
”Medicul radiolog cu experienţă în acest tip de proceduri reuşeşte, intrând prin artera femurală sau artera radială, deci printr-un vas mic, să acceseze sistemul arterial al organismului. Navigează prin vasele arteriale şi ajunge la ficat prin artera hepatică. În momentul când ajunge în arterea hepatică, pe baza imaginilor pe care pacientul le-a efectuat înainte de procedură, identifică ramurile vasculare care hrănesc tumora, astfel încât, cu ajutorul unui micro-cateter, care este un tubuleţ foarte subţire, reuşeşte să ajungă în aceste ramuri. Când ajunge la acest nivel, începe tratamentul. Practic, în ramurile acestea, noi injectăm nişte particule radioactive, care folosesc ca şi element IQ 90, particule radioactive care vor ajunge să fie blocate în vasele de sânge strict din tumoră. Nu ajung în restul organismului, nu ajung în restul ficatului”, a explicat Mugur Grasu.