Acasă Sport Meciul România – Austria, între primele 10 partide europene de fotbal ca...

Meciul România – Austria, între primele 10 partide europene de fotbal ca asistență în luna octombrie

0



Partida câștigată de România cu Austria, scor 1-0, disputată pe Arena Națională, în preliminariile Cupei Mondiale 2026, a înregistrat o asistență de 39.581 de spectatori, clasându-se pe locul 10 în topul celor mai urmărite meciuri internaționale din Europa în perioada 9–14 octombrie.

Potrivit datelor centralizate, întâlnirea de la București a fost una dintre cele mai urmărite partide din această fereastră internațională, în care s-au jucat 48 de meciuri oficiale din preliminariile Campionatului Mondial 2026 și 7 jocuri de pregătire, anunță joi Federația Română de Fotbal.

Cea mai mare asistență a fost consemnată la meciul Ungaria – Armenia, disputat la Budapesta, cu 57.285 de spectatori.

Top 10 asistențe la meciurile internaționale (9–14 octombrie 2025):

1. Ungaria – Armenia: 57.285

2. Țările de Jos – Finlanda: 52.387

3. Suedia – Elveția: 50.151

4. Scoția – Belarus: 49.346

5. Portugalia – Irlanda: 48.821

6. Portugalia – Ungaria: 47.854

7. Scoția – Grecia: 46.006

8. Irlanda – Armenia: 42.292

9. Franța – Azerbaidjan: 40.150

10. România – Austria: 39.581

„Echipa Națională mulțumește tuturor suporterilor prezenți pe stadion duminică seara, o seară încheiată cu o victorie în minutul 90+5!”, au mai transmis reprezentanții forului național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .