Acasă Sport Meciul Levante-Athletic, amânat din cauza ploii torenţiale

Meciul Levante-Athletic, amânat din cauza ploii torenţiale

0



Meciul care urma să opună echipele Levante şi Athletic Bilbao pe stadionul Ciutat de Valencia a fost amânat din cauza ploii torenţiale care a început să cadă în oraş puţin înainte de ora locală 21:00, relatează jurnalul spaniol AS, citat de news.ro.

Jucătorii au făcut încălzirea ca de obicei, dar terenul era impracticabil.

A fost alertă portocalie din cauza ploilor torenţiale din provincia Valencia.

Pe tot parcursul zilei, soarele şi norii s-au alternat pe cerul valencian, dar cu o jumătate de oră înainte de meci a început să toarne cu găleata, iar apa, combinată cu vântul, i-a udat pe puţinii spectatori prezenţi în stadion. Stadionul Ciutat de Valencia are un acoperiş care acoperă toate tribunele, dar cantitatea de apă care cădea era atât de mare, încât totul s-a udat.

La ora 21.30 (22.30 în România) era prevăzută începerea meciului, dar tunelul de acces către teren era complet inundat. Arbitrii, LALIGA şi cluburile, în urma şedinţei ţinute la stadion, au convenit asupra amânării meciului şi, deocamdată, nu există o nouă dată pentru disputarea acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .