Fostul ministru al Muncii Marius Budăi avertizează că economia României riscă să aibă grave probleme. Totul după ce prețurile producției industriale au explodat, plasând România pe locul 2 în UE ca și cheltuieli pe acest segment. Totul e infuențat de prețurile enorme ale combustibililor și ale energiei electrice.
Avertismentul lui Budăi
România a ajuns pe locul doi în Uniunea Europeană la creșterea prețurilor producției industriale: +13,5% într-un an, de peste două ori mai mult decât media europeană de 5,7%. Ne întrece doar Bulgaria. Ne lasă în urmă toată Europa civilizată.
Asta nu este o statistică abstractă. Este prețul pe care îl plătește fiecare fabrică, fiecare atelier, fiecare IMM din România pentru guvernarea Bolojan. Este prețul pe care îl vom plăti cu toții la raft, în facturi, în salarii care nu mai ajung.
Iar acum, după eliminarea plafonării prețurilor la carburanți, presiunea inflaționistă nu se oprește, se adâncește. Domnul Bolojan a eliminat frâna de mână exact când economia avea nevoie mai mare de ea.
Cât timp acest model de austeritate oarbă rămâne la butoane, România nu se poate vindeca, pentru că i se administrează exact tratamentul greșit. Nu poți opri o hemoragie tăind și mai mult din carne.
PSD nu se rezumă la a critica. Am propus și vom susține un pachet de soluții economice reale — un program anti-inflație, pro-muncă și pro-economie, construit special pentru a proteja puterea de cumpărare a românilor și pentru a sprijini producția națională. Este un plan integrat pentru cetățeni și antreprenori.
Majoritatea care va învesti viitorul guvern trebuie construită în jurul unor astfel de soluții. O majoritate pentru oameni, nu pentru interese de partid. Iar cei care vor vota împotriva unui guvern funcțional vor trebui să explice românilor, la fiecare factură și la fiecare raft din magazin, de ce au ales blocajul și criza în locul stabilității. Orgoliile politice nu țin loc de prețuri mici și nici nu plătesc ratele oamenilor la bănci.
Dincolo de cifre, mai este ceva de reținut: un om politic care se pretinde responsabil și pragmatic nu blochează instalarea unui executiv cu drepturi depline, știind că țara pierde oportunități uriașe în fiecare zi de incertitudine. Prin refuzul lor de a dialoga onest și prin răzgândirile repetate, asta fac acum domnii Bolojan și Fritz. Din păcate, au ales calculul electoral în locul maturității administrative, iar România plătește prețul.
Concluzia este simplă: mai puțină politică și mai multă economie. Aceasta trebuie să fie premisa de la care pornește formarea viitorului Guvern, scrie Budăi pe Facebook.
Premierul Ilie Bolojan a explicat când vor scădea prețurile la carburanți
„Această perioadă, odată cu expirarea schemei de plafonare, s-au întâmplat două lucruri. Primul, cel mai important lucru și cel mai bun, este că avem o liniște relativă în Golf. Și, așa cum vedeți pe piețele internaționale, prețul barilului de țiței a revenit la valorile de dinainte de începerea conflictului. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și la motorină, care este combustibilul cel mai solicitat în această perioadă”, a declarat Ilie Bolojan.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .