Acasă Vremea Prima ninsoare în București, mai aproape decât se credea. Meteorologii anunță când...

Prima ninsoare în București, mai aproape decât se credea. Meteorologii anunță când ar putea cădea primii fulgi de zăpadă și temperaturi de -4 grade

0



Bucureștiul ar putea avea parte de prima ninsoare a sezonului spre sfârșitul lunii noiembrie, când temperaturile vor scădea considerabil, potrivit estimărilor AccuWeather. Meteorologii prognozează minime de până la -4 grade Celsius, iar precipitațiile ar putea trece de la lapoviță la ninsoare. Până atunci, vremea va avea oscilații importante, cu episoade de ploaie și frig, dar și zile în care temperaturile vor ajunge la 15 grade.

Când ar putea cădea primii fulgi de zăpadă în Capitală

Estimările meteorologilor AccuWeather indică intervalul 25-27 noiembrie drept perioada în care Bucureștiul ar putea înregistra prima ninsoare din acest sezon.

Răcirea vremii va fi pronunțată în ultimele zile ale lunii. Temperaturile din timpul zilei ar putea coborî până la maxime de numai 3-4 grade Celsius, în timp ce noaptea valorile termice vor deveni negative, atingând chiar -4 grade.

În aceste condiții, lapovița ar putea fi înlocuită de ninsoare, potrivit prognozei prezentate de Observator.

Cum va fi vremea în București în prima jumătate a lunii noiembrie

Debutul lunii noiembrie va aduce în Capitală temperaturi caracteristice toamnei, cu maxime cuprinse între 9 și 11 grade Celsius. Sunt așteptate și precipitații sub formă de ploaie în mai multe zile.

Pe timpul nopții, temperaturile vor scădea progresiv, de la aproximativ 6 grade Celsius până în apropierea valorii de 2 grade.

O încălzire temporară este posibilă în perioada 8-14 noiembrie, când maximele ar putea ajunge la 14-15 grade Celsius. Nopțile vor rămâne însă răcoroase, cu minime estimate între 1 și 6 grade.

După mijlocul lunii, vremea va intra din nou într-un proces de răcire. Temperaturile maxime vor scădea treptat, de la aproximativ 12 grade până la 8 grade Celsius, iar nebulozitatea va deveni tot mai accentuată.

Iarna a ajuns deja la munte. Stratul de zăpadă depășește 30 de centimetri

În timp ce Bucureștiul ar putea vedea primii fulgi abia la sfârșitul lunii viitoare, în regiunile montane înalte din România ninsorile și-au făcut deja apariția.

La Vârful Omu, în Munții Bucegi, termometrele au indicat -5 grade Celsius, iar zăpada acumulată a depășit 30 de centimetri.

Ninsori au fost înregistrate și în Masivul Postăvaru, unde, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, stratul de zăpadă a ajuns la aproximativ 10 centimetri.

Peisajul de iarnă este prezent și la Bâlea Lac, iar pe Transfăgărășan a fost necesară intervenția utilajelor pentru îndepărtarea zăpezii de pe șosea.

„A nins din nou pe Transfăgărășan. Intervenim în acest moment cu utilajele de deszăpezire și cu materiale antiderapante pentru curățarea carosabilului”, au transmis reprezentanții DRDP Brașov.

Conducătorilor auto care intenționează să circule în zonele alpine li se recomandă să își echipeze corespunzător vehiculele pentru sezonul rece și să fie atenți la modificările rapide ale condițiilor meteorologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .