Naționala de rugby a României a anunțat vineri lotul pentru primul meci din World Rugby Nations Cup, noua competiție internațională organizată de forul mondial de specialitate, în care Stejarii vor întâlni selecționata statului Chile.
Partida se va disputa duminică, 5 iulie, pe Estadio Nacional Julio Martínez Prádanos din Santiago, cu începere de la ora 01:00. Selecționata pregătită de David Gérard ocupă locul 22 în clasamentul mondial World Rugby, în timp ce Chile se află pe poziția a 18-a.
Lotul stabilit de stafful tehnic include doi debutanți la prima reprezentativă. Jean-Pierre Smith va începe partida ca titular, în timp ce Keanan Murray se va afla pe banca de rezerve. De asemenea, căpitanul Cristi Boboc va bifa cu această ocazie cea de-a 30-a selecție în tricoul naționalei.
Revine în lot după aproape șase luni
Revenit în lot după aproape șase luni de absență din cauza unei accidentări, mijlocașul la grămadă Gabriel Rupanu a afirmat că obiectivul României este victoria în partida de debut.
„Sunt foarte fericit că pot fi din nou alături de echipă. Au fost aproape șase luni dificile, în care am muncit zi de zi pentru a reveni cât mai repede și mai puternic după accidentare. (…) Obiectivul nostru este victoria și o prestație care să ne dea încredere pentru ceea ce urmează. Chile este o echipă pe care o respectăm. Au un joc dinamic, sunt agresivi în contact și nu renunță ușor la luptă. Tocmai de aceea trebuie să fim concentrați din primul până în ultimul minut și să rămânem uniți în orice moment al jocului”, a declarat Rupanu.
Echipa de start a României
Echipa de start a României este alcătuită din următorii jucători: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ștefan Marko Buruiană (RC Narbonne), 3. Jean-Pierre Smith (CS Dinamo), 4. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 7. Cristi Boboc C (CSA Steaua), 8. Adrian Mitu (Soyaux -Angouleme), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 10. Daniel Plai (SCM USV Timișoara), 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Dylan Schwartz (CS Dinamo), 14. Nicolas Onuțu (RC Aubenas Vals), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara).
Rezerve: 16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Logan Weidner (CS Rapid), 20. Keanan Murray (CS Dinamo), 21. Alin Conache (CSA Steaua), 22. Mihai Graure (CS Dinamo), 23. Damian Bonaparte (CSA Steaua).







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .