Acasă Sport Chinezii îl acuză pe Mbappe că a jignit „sentimentele naţionale”. Contractele au...

Chinezii îl acuză pe Mbappe că a jignit „sentimentele naţionale”. Contractele au fost suspendate

0



Două mari companii chineze, Dongpeng şi Mengniu, au anunţat marţi că pun capăt colaborării cu Kylian Mbappe, ca reacţie la un videoclip care circulă online şi în care vedeta franceză de fotbal face glume pe seama fostului lider istoric Mao Zedong.

„Compania noastră se opune ferm oricărui comportament care lezează sentimentele naţionale şi aplică o politică de toleranţă zero în această privinţă, a declarat gigantul din industria băuturilor Dongpeng într-un comunicat. „Încetăm cu efect imediat orice colaborare cu Kylian Mbappé”, a adăugat compania, notează news.ro.

Mengniu, unul dintre cei mai mari producători de produse lactate din China, a publicat un comunicat similar, aproape cuvânt cu cuvânt, la scurt timp după aceea.

„Orice declaraţie sau acţiune care lezează sentimentele poporului chinez se confruntă, în mod firesc, cu o reacţie de respingere din partea întregii societăţi chineze”, a declarat Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul unei conferinţe de presă periodice.

Reacția atacantului

Cele două companii reacţionează la un videoclip care circulă online. Atacantul de la Real Madrid, intervievat cu ocazia ceremoniei Balonului de Aur, afirmă în acesta că cel mai amuzant meme pe care l-a văzut pe internet este un fotomontaj în care faţa sa este suprapusă peste cea a unui bărbat pe care îl califică drept „dictator chinez”.

El se referă la o imagine în care chipul său este suprapus peste o ilustraţie a fostului lider chinez Mao Zedong, un exemplu dintre multe altele de colaje care combină trăsăturile căpitanului echipei naţionale a Franţei cu diverse figuri istorice.

Kylian Mbappé este extrem de popular în China, unde fotbalul stârneşte un entuziasm puternic, însă glumele, parodiile sau comentariile defavorabile la adresa unor personalităţi istorice reprezintă un subiect sensibil în această ţară, unde pot fi interpretate ca o lipsă de respect.

Mao a fost liderul revoluţiei comuniste şi a proclamat Republica Populară în 1949.

Dongqiudi, un important site specializat în fotbal, a condamnat luni seara cuvintele „ofensatoare pentru China şi poporul chinez”. Acestea „au rănit sentimentele suporterilor chinezi de fotbal şi ale poporului chinez”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .