Acasă Actualitate LIVE TEXT – Război în Ucraina: Forțele ucrainene au lovit noaptea trecută...

LIVE TEXT – Război în Ucraina: Forțele ucrainene au lovit noaptea trecută un sistem rusesc de apărare aeriană Buk-M3

0


Forțele ucrainene au lovit noaptea trecută un sistem rusesc de apărare aeriană Buk-M3, aflat la aproximativ 60 km de linia frontului, a anunțat Statul Major de la Kiev. Ținta a fost distrusă de o dronă care a lansat o grenadă. Costul unui Buk-M3 este estimat la 40-50 de milioane de dolari. Buk-M3, cea mai recentă versiune a familiei de sisteme Buk din epoca sovietică, este un sistem cu rază medie de acțiune care poate intercepta ținte aeriene, inclusiv rachete balistice tactice, la o distanță de până la 65 km. Potrivit raportului de luni al armatei ucrainene, de la începutul războiului, Rusia a pierdut 979 de sisteme antiaeriene.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 22 octombrie, ora 02.40: Ucraina primește un nou ajutor din partea SUA / Ce asigurări îi dă șeful Pentagonului lui Zelenski înaintea alegerilor prezidențiale

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a fost primit de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său Rustem Umerov şi a anunţat un nou ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari destinat Kievului, relatează Euronews.

„Am revenit în Ucraina a patra oară ca secretar al Apărării, pentru a arăta că Statele Unite, alături de comunitatea internaţională, continuă să susţină Ucraina”, a scris pe X şeful Pentagonului.

„Sub conducerea lui Joe Biden, Statele Unite continuă să-şi crească susţinerea Ucrainei. Azi vreau să anunţ atribuirea unui program de ajutor prezidenţial (în valoare) de 400 de milioane de dolari (constând) în muniţie, echipamente militare şi armament destinate Ucrainei”, a anunţat el în cursul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski.

Continuarea aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .