Internaţionalul englez Anthony Gordon a semnat un contract pe cinci ani cu FC Barcelona, dubla campioană en-titre a Spaniei, a anunţat, vineri, clubul catalan de fotbal, citat de AFP.
Extrema engleză în vârstă de 25 de ani, sosit de la Newcastle, este prima achiziţie a Barcelonei în această vară, în contextul în care aceasta caută întăriri pentru sectorul ofensiv cu intenţia de a compensa plecarea atacantului polonez Robert Lewandowski, în vârstă de 37 de ani, potrivit Agerpres.
„FC Barcelona şi Newcastle au ajuns la un acord ca Anthony Gordon să devină un nou jucător al echipei Blaugrana pentru următoarele cinci sezoane”, a scris clubul spaniol într-un comunicat.
Valoarea transferului nu a fost dezvăluită, dar potrivit unei surse interne, citată de presă, gigantul catalan, din nou liber să recruteze fără constrângeri financiare, a oferit 70 de milioane de euro plus 10 milioane de euro în bonusuri.
Gordon (17 selecţii, 2 goluri) se pregăteşte să joace la prima sa Cupă Mondială în această vară.
Născut la Liverpool şi format la Everton, atacantul englez, considerat pe atunci unul dintre cei mai promiţători jucători din Premier League, s-a alăturat echipei Newcastle în 2023 pentru aproximativ 50 de milioane de euro.
Anthony Gordon a jucat de două ori împotriva Barcelonei în ultima campanie din Liga Campionilor, pe parcursul căreia a marcat 10 goluri în 12 meciuri.