Acasă Actualitate Informații despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: ' Nu se...

Informații despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: ' Nu se mai pune problema să jucăm'

0


Medeea Marinescu, colega de scenă a lui Florin Piersic, a dat amănunte despre starea de sănătate a marelui actor român. Aceasta a dezvăluit pentru Cancan.ro, că în acest moment, nu mai poate urca pe scenă din cauza problemelor de sănătate.

Despre starea de sănătate a lui Florin Piersic

Medeea Marinescu, colega de scenă a lui Florin Piersic, a povestit că s-a întâlnit cu actorul în această primăvară, dar vorbesc foarte des la telefon. Actrița și-a amintit cu bucurie de momentele trăite alături de cel cu care a împărțit scena. Acum însă, nu se mai pune problema să joace în „Străini în noapte”.

Florin Piersic a fost însă prezent în sala de teatru la spectacolul „Dragi părinți”, pentru a-și vedea prietena. Atunci, acesta a făcut un gest care a marcat-o.

„Florin Piersic e bine, este acasă, la Cluj. În primăvară, am avut un spectacol pe care l-am jucat, „Dragi părinți”, și l-am invitat. Nu știam că va veni și, spre surprinderea și bucuria mea, a venit cu soția lui. Când am aflat că e în sală, am simțit nevoia să opresc aplauzele de final și să spun două vorbe despre Florin, care era acolo. Evident că sala a izbucnit în ropote de aplauze.

Și atunci Florin a făcut un gest extrem de frumos. Era undeva la mijlocul sălii, a coborât încet spre noi cu două buchete mari de flori, unul pentru Carmen Tănase și unul pentru mine. A fost atât de drăguț. N-a urcat pe scenă, n-a simțit nevoia să vorbească, dar a făcut așa un gest părintesc. Am ținut minte acel moment și cred că și el s-a bucurat. Cred că s-a bucurat pentru momentul unic în care o sală întreagă s-a ridicat în picioare să-l aplaude.

Am mai vorbit cu el la telefon. Nu se mai pune problema să jucăm acum „Străin în noapte”, dar știu că este foarte legat de amintirea acestui spectacol. La început, el mi-a zis: „Uită-te la mine, rolul ăsta o să îți aducă mari bucurii”, a povestit Medeea Marinescu.

Cum a ajuns să împartă scena cu Florin Piersic

Actrița a recunoscut că a avut foarte multe de învățat de la Florin Piersic, dar ceva a impresionat-o profund. Respectul pe care l-a avut întotdeauna față de publicul său.

„Experiența mea alături de Florin Piersic a fost unică și îi sunt profund recunoscătoare, pentru că el e cel care m-a adus în spectacolul „Străin în noapte”. Mă văzuse în „Egoistul”, cu maestrul Radu Beligan, la Național, și a spus: „Cred că asta e fata de care am nevoie”.

Am mers mii de kilometri cu Florin, cu mașina, cu avionul, zi și noapte, și am vorbit mult, am vorbit foarte mult. Florin m-a învățat foarte multe lucruri. Cred că cel mai important este cum a reușit să își gestioneze relația lui cu publicul. E un lucru foarte interesant. Nu ține de talentul pe care îl arăți pe scenă, sunt două lucruri distincte. Sunt oameni care sunt minunați pe scenă, dar care n-au un talent în a dialoga și a ține legătura cu publicul, dar Florin îl are. Are un soi de respect pe care mereu l-am apreciat”, a mai povestit actrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .