Senatul american l-a confirmat sâmbătă pe Todd Blanche în funcţia de procuror general al Statelor Unite, echivalentul ministrului justiţiei, încheind una dintre cele mai controversate proceduri de numire din al doilea mandat al preşedintelui Donald Trump, transmit Reuters, AFP şi dpa.
Blanche a fost confirmat cu 50 de voturi la 49.
Democraţii s-au opus ferm numirii şi au acuzat administraţia Trump de folosirea Departamentului Justiţiei ca instrument politic împotriva adversarilor preşedintelui, conform Agerpres.
„Secretarul justiţiei trebuie să fie avocatul poporului. Dl Blanche continuă să opereze ca avocat personal al preşedintelui, utilizând Departamentul Justiţiei ca pe un cabinet care nu serveşte decât unui singur client: preşedintele”, a acuzat senatorul democrat Dick Durbin.
Fost avocat personal al lui Trump, Blanche asigura deja interimatul funcţiei din aprilie.
Garanții cerute de republicani
Nominalizarea sa a întâmpinat inclusiv opoziţia unor senatori republicani, care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la independenţa sa.
Doi senatori republicani, John Cornyn şi Thom Tillis, au cerut garanţii din partea administraţiei Trump privind abandonarea definitivă sau limitarea unor iniţiative controversate pentru a debloca procedura.
Una dintre acestea viza un fond de aproape 1,8 miliarde de dolari destinat compensării unor aliaţi ai lui Donald Trump pentru procedurile judiciare iniţiate în timpul administraţiei Biden, denunţat de democraţi drept o „casă de bani negri”.
Cealaltă urmărea acordarea unei imunităţi fiscale preşedintelui şi apropiaţilor săi.
Administraţia Trump a anunţat că renunţă la proiectul fondului de despăgubire, însă cei doi senatori au cerut garanţii scrise că acesta nu va fi reluat în viitor.
Todd Blanche le-a oferit în cele din urmă aceste garanţii, ceea ce a permis marţi Comisiei judiciare a Senatului să aprobe nominalizarea şi să deschidă calea votului în plen.
Blanche l-a reprezentat pe Trump în 3 dosare
Todd Blanche a fost membru al echipei de avocaţi ai lui Donald Trump în procesul său de la New York pentru plăţi disimulate către actriţa de filme porno Stormy Daniels, dar şi în două dosare federale în care republicanul era urmărit
După revenirea lui Trump la Casa Albă, Blanche a fost numit adjunct al procurorului general, alături de alţi foşti consilieri juridici ai preşedintelui, inclusiv Pam Bondi, care ocupa funcţia de procuror general.
Todd Blanche şi-a atras criticile victimelor lui Jeffrey Epstein, care-l acuză de lipsă de transparenţă şi de incompetenţă în gestionarea publicării dosarului anchetei asupra infractorului sexual.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .