Armata Română se pregătește pentru o modernizare istorică a armamentului de infanterie. Pușca de asalt SIG516 G3 va deveni noua armă principală a militarilor români, înlocuind vechile platforme.
Potrivit revistei de specialitate SPARTANAT și publicației Militarnyi, Ministerul Apărării a comandat un lot masiv de 150.000 de unități în calibrul 5,56 mm.
Decizia vine în contextul în care comisiile reunite de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat, pe 13 mai, ultima componentă a mecanismului parlamentar necesar pentru deschiderea procedurilor de atribuire a contractelor din cadrul programului SAFE.
Acesta beneficiază de un buget record de aproximativ 16,68 miliarde de euro, fiind a doua cea mai mare sumă acordată unui stat membru UE.
Producție integral românească, la Cugir
Întregul lot de arme ușoare va fi fabricat în întregime în România. Compania americană SIG SAUER este deja prezentă pe piața locală prin SSI Legion SRL, o filială cu sediul la Cugir, înregistrată şi autorizată să opereze ca producător de arme pe teritoriul național.
Producția va implica direct centrele de competenţă tehnică din regiune, recunoscute la nivel internațional: Nova Modul SRL, Fabrica de Arme Cugir şi S. Uzina Mecanică Cugir S.A.
Ce performanțe are noua armă a infanteriei române
Dezvoltată pe celebra platformă AR-15, SIG516 G3 folosește muniție standard NATO de 5,56×45 mm. Spre deosebire de modelele clasice, principala sa caracteristică tehnică este un sistem cu piston cu gaz cu cursă scurtă, eliminând impactul direct al gazului în receptor, ceea ce îi conferă o fiabilitate sporită în condiții dure de luptă.
Specificații tehnice
-
Greutate: 3,5 kg
-
Lungime totală: 927 mm
-
Capacitate încărcător: 30 de cartușe
-
Țeavă: 11,5 inch (calibru 5,56)
-
Dotări: Supapă de gaz în patru poziții, comenzi complet ambidextre și amortizor SLX inclus.
-
Durabilitate: Componente ranforsate cu oţel pentru zonele cu uzură ridicată (calea camei şi rampa de alimentare).
Armele din portofoliul SIG SAUER reprezintă un standard de excelență la nivel global, fiind utilizate în prezent ca dotare oficială de către Forţele Armate ale SUA, aliaţii NATO şi forţele armate partenere din peste 90 de ţări. =






