Fostul comisar de poliţie Gridan Alin Cosmin, urmărit internaţional pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 5 ani şi 8 luni de închisoare, a fost adus vineri în România din Marea Britanie, scrie news.ro.
„La data de 15 mai 2026, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 51 de ani, din Gorj, care avea emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a transmis Poliția Română.
Instituţia a precizat că bărbatul a fost adus din Marea Britanie, în baza unui mandat emis de Tribunalul București – Secţia 1 Penală.
„Cel în cauză a fost introdus într-o unitate de detenţie, în vederea executării mandatului”, au mai transmis poliţiştii.
Condamnat pentru înşelăciune, spălare de bani şi fals
Bărbatul adus în ţară este Gridan Alin Cosmin, care la momentul comiterii faptelor era ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul profesional de comisar-şef.
Acesta a fost condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare, precum şi la interzicerea unor drepturi civile pentru o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei.
Condamnarea vizează infracţiuni de înşelăciune, două infracţiuni de spălare de bani, fals în declaraţii privind averea, fals în înscrisuri sub semnătură privată în participaţie improprie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Dosarul a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, iar inculpatul a fost trimis în judecată în ianuarie 2014.
Procurorii DNA: Şi-a înşelat fostul socru cu 1,2 milioane de euro
La momentul trimiterii în judecată, procurorii DNA arătau că, în perioada 2007-2008, Gridan Alin Cosmin şi-ar fi înşelat fostul socru cu suma obţinută din vânzarea unui teren de 14.300 de metri pătraţi.
„Concret, inculpatul a fost împuternicit de socrul său să îndeplinească, în faţa instituţiilor statului, toate formalităţile ce derivau din vânzarea unei suprafeţe de teren de 14.300 m.p., pe care acesta din urmă o primise ca moştenire. În calitatea sa de mandatar, la data de 25 mai 2007, inculpatul Gridan Alin Cosmin a încasat toţi banii rezultaţi în urma tranzacţiei (1.200.000 euro), după care i-a însuşit şi cheltuit în interes personal”, precizau procurorii.
Anchetatorii susţineau că, ulterior, fostul comisar şi-ar fi dus socrul la un birou notarial pentru a semna o declaraţie potrivit căreia ar fi primit banii şi nu ar mai avea pretenţii.
„Din cuprinsul acestui document rezultă că, în deplină eroare, socrul inculpatului a declarat că a primit de la ginerele său contravaloarea terenului şi că nu are niciun fel de pretenţii patrimoniale faţă de acesta sau faţă de cumpărător. În realitate, partea vătămată nu a primit niciun ban de la inculpatul Gridan Alin Cosmin”, arătau procurorii.
Acuzat că a falsificat documente pentru a ascunde provenienţa banilor
Potrivit DNA, în anul 2008, Gridan Alin Cosmin ar fi falsificat un contract de împrumut pentru a justifica provenienţa banilor obţinuţi din înşelăciune.
„Pentru a da un aspect licit provenienţei banilor obţinuţi din infracţiunea de înşelăciune, la data de 11 martie 2008, inculpatul Gridan Alin Cosmin a cumpărat, pe numele socrului său, un imobil, însă a păstrat pentru sine dreptul de uzufruct viager”, mai transmitea DNA.
Procurorii susţineau şi că fostul comisar nu ar fi declarat suma de 1,7 milioane de lei în declaraţia de avere depusă în 2009.






