India a cerut armatorilor şi agenţiilor de recrutare să nu mai trimită marinari indieni pe navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz, au declarat miercuri autorităţile, pe fondul intensificării confruntărilor dintre SUA şi Iran, relatează AFP, conform Agerpres.
India este unul dintre principalii furnizori de marinari pentru marina comercială din lume, cu peste 320.000 de profesionişti în activitate în 2025, potrivit Ministerului Marinei Comerciale.
Direcţia Generală a Administraţiei Maritime (DGMA) din India a declarat miercuri seara că nu trebuie să fie „nicio desfăşurare de marinari indieni la bordul navelor care efectuează călătorii care implică trecerea prin Strâmtoarea Ormuz până la noi ordine”.
„DGMA continuă să urmărească îndeaproape evoluţia situaţiei de securitate şi rămâne hotărâtă angajamentul să asigure securitatea, siguranţa şi bunăstarea marinarilor indieni”, se arată într-un comunicat.
Această directivă urmează după moartea a doi marinari indieni în atacuri împotriva navelor comerciale începând de săptămâna trecută.
Confruntările între Iran şi SUA au fost reluate la 7 iulie după atacurile asupra unor nave în Golf, care au fost imputate Iranului.
Iranul a blocat din nou Strâmtoarea Ormuz şi a avertizat că această rută maritimă va rămâne închisă până la încetarea „agresiunilor” americane.
Pe această rută situată între coasta Iranului şi cea a Omanului tranzita înainte de război o cincime din petrolul şi gazul lichefiat (GNL) mondiale.
Demersurile New Delhi intervin în urma lansării, luni, a iniţiativei „Seafarer-First”, un mecanism prezentat de ministrul marinei comerciale, Sarbananda Sonowal, cu scopul de a proteja echipajele indiene din regiune.
Această iniţiativă vizează garantarea securităţii „fiecărui indian la bordul oricărei nave, indiferent ce pavilion arborează”, potrivit unui comunicat al guvernului.
Ministerul de Externe indian a calificat marţi atacurile împotriva flotei comerciale în regiune drept „extrem de îngrijorătoare”, conform AFP.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .