O inundație cauzată de revărsarea malurilor lacului glaciar Shintaphu a distrus infrastructura de la izvoarele termale naturale Gasa Tshachu din regatul himalayan Bhutan, a relatat vineri presa locală.
Nu au fost raportate cazuri de persoane rănite sau pierderi de vieți omenești, a anunțat postul de televiziune de stat BBS citat de Rador Radio România.
Izvoarele termale de la Gasa Tshachu sunt o atracție turistică majoră în partea de nord a țării, situată între India și China.
BBS a relatat că amploarea pagubelor provocate de viiturile survenite în cursul nopții nu este cunoscută din cauza „întunericului și a debitului puternic” al apelor inundațiilor.
Două poduri Bailey – poduri construite din secțiuni portabile, prefabricate – ar fi putut fi luate de ape, a relatat postul de televiziune.
Gasa Tshachu a fost, de asemenea, lovit de o viitură în 2021, când râul Mochhu și-a schimbat cursul și a măturat zona. Kuensel, cotidianul național din Bhutan, a relatat că o parte din drumul către satul Laya, unde se află izvoarele, a fost luată de ape, făcându-l impracticabil.
Drumul a fost închis traficului pe termen nelimitat, a precizat ziarul. Zona fusese evacuată înainte ca inundațiile să ajungă în zonă, a relatat Kuensel.
În țara vecină Nepal, într-o zonă muntoasă similară, la aproximativ 600 km vest, o viitură la granița cu China, în august, a ucis peste 1.500 de oameni și a lăsat peste 5.000 de persoane dispărute.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .