Anunţul făcut de Christine Lagarde privind demisia sa de la Banca Centrală Europeană în luna februarie a atras rapid atenţia nu doar asupra datei plecării sale, ci şi asupra celor două pansamente tip plasture de pe faţa sa, vizibile într-o declaraţie video pe care a postat-o pe X, relatează Politico.com, citat de news.ro.
Acestea au stârnit speculaţii pe reţelele sociale, la care Lagarde a răspuns într-o postare ulterioară. Ea a spus că bandajele erau urmare a unei „mici intervenţii chirurgicale” efectuate la începutul săptămânii şi a îndemnat oamenii să urmeze sfaturile medicilor şi să-şi verifice pielea în mod regulat.
Ce a declarat șefa BCE despre intervenția chirurgicală la nivelul feței
Într-un mesaj video intern separat adresat întregului personal al BCE, vizionat de POLITICO, Lagarde a oferit ceva mai mult umor şi detalii: „Ştiu că arăt ciudat. Nu e vorba de kick-boxing în Thailanda”, a spus ea după ce a participat la reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internaţional de la Bangkok, la începutul acestei luni. „E doar un mic cancer de piele care trebuia îndepărtat”, a explicat şefa BCE.
BCE a refuzat să comenteze şi a făcut referire la declaraţia anterioară a lui Lagarde.
Planurile de viitor și motivele din spatele plecării anticipate de la BCE
Joi dimineaţă, Lagarde, în vârstă de 70 de ani, a pus capăt speculaţiilor care durau de luni de zile cu privire la rolul său viitor, afirmând că va demisiona pe 7 februarie, înainte de încheierea oficială a mandatului său, în octombrie anul viitor.
BCE nu a dezvăluit care sunt planurile imediate ale lui Lagarde, însă aceasta a lăsat să se înţeleagă anterior că ar putea dori să se implice în cursa prezidenţială din Franţa din 2027.
Un oficial familiarizat cu gândirea lui Lagarde, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a discuta o chestiune sensibilă, a declarat că ea a luat această decizie cu aproape un an înainte de sfârşitul mandatului său, pentru a avea „o mai mare libertate de a-şi exprima opiniile şi de a se implica în chestiuni nemonetare, deoarece nu poate rămâne neutră când vede evoluţiile care au loc în propria ţară şi în lume”. Aceleaşi cuvinte au fost reluate de Lagarde într-o postare pe X ulterioară: „Voi părăsi BCE în februarie 2027, deoarece doresc să am libertatea de a vorbi, libertatea de exprimare şi libertatea de a mă implica în chestiuni care nu ţin de politica monetară”.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .