Acasă Actualitate Copil de 9 ani rănit grav de un cal în Pasul Tihuţa,...

Copil de 9 ani rănit grav de un cal în Pasul Tihuţa, preluat de elicopterul SMURD

0



Un copil de 9 ani, care a fost lovit de un cal pe o păşune din Pasul Tihuţa, a ajuns în stare critică la o clinică de specialitate din Târgu Mureş cu un elicopter SMURD, potrivit datelor făcute publice miercuri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Incidentul s-a produs marţi seară, iar cei de la ISU au ţinut să laude intervenţia promptă a paramedicilor SMURD de la Staţia de pompieri Prundu Bârgăului, cea mai apropiată de locul producerii accidentului.

„Misiune dificilă, gestionată impecabil! Ieri seară, în jurul orei 17:00, în zona izolată Măgura Calului – Piatra Fântânele, pe o păşune aflată la aproximativ 3 km de drumul principal, un copil de aproximativ 9 ani a fost găsit în stare gravă: inconştient, cu respiraţie, prezentând fractură craniană cu înfundare şi traumatism cranian-facial sever. Cel mai probabil, copilul a fost lovit de un cal. Paramedicii SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Prundu Bârgăului – plt. adj. şef Zaharie Radu, plt. adj. Şold Nicolae şi plt. Conţiu Darius – au intervenit rapid şi eficient în condiţii dificile. Au stabilizat copilul, i-au administrat oxigen şi l-au pregătit în condiţii foarte bune pentru transferul aerian. Elicopterul SMURD Târgu Mureş a preluat pacientul în stare critică, a continuat stabilizarea, a efectuat manevre avansate de susţinere a funcţiilor vitale şi l-a transferat rapid la o clinică de specialitate din Târgu Mureş, unde a fost operat de urgenţă”, este mesajul postat pe pagina de socializare a instituţiei.

Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, veştile primite miercuri de la spitalul din Târgu Mureş sunt că minorul este acum stabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .