Concursul muzical Eurovision a marcat duminică 70 de ani de la organizarea primei ediţii prin lansarea unui film-omagiu, care celebrează şapte decenii de ”unitate prin muzică”, informează DPA şi PA Media.
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a marcat totodată ocazia prin publicarea singurei înregistrări cunoscute în care apare primul câştigător al competiţiei, potrivit Agerpres.
Prima ediţie a acestui concurs muzical anual, considerat cel mai mare show muzical televizat din lume, a avut loc pe 24 mai 1956.
Cu prilejul aniversării a 70 de ani de Eurovision, organizatorii au lansat un film-omagiu, care include o compilaţie a celor mai emoţionante momente de pe parcursul celor şapte decenii de competiţie.
Filmul are drept fundal sonor melodia ”Uber Die Brucke Gehn”, de Ingrid Peters, care a reprezentat Germania la Eurovision în 1986, şi include înregistrări de la ediţiile din anii 1950 şi 1960, precum şi de la concursul de anul acesta.
Filmul include şi secveţe cu cântăreaţa Dara, care a câştigat ediţia de anul acesta cu melodia ”Bangaranga”, aducând astfel prima victorie pentru Bulgarie din istoria concursului sâmbăta trecută.
Filmul a fost publicat pe 24 mai pe canalul oficial de YouTube al Eurovision.
Eurovision a colaborat totodată cu postul de televiziune elveţian RSI pentru a restaura singura înregistrare păstrată cu prima câştigătoare din istoria concursului, Lys Assia, interpreta melodiei ”Refrain”.
”Păstrarea istoriei concursului muzical Eurovision este un lucru foarte aproape de inima mea”, a spus Chris Fox, producător executiv al echipei de digitalizare a Eurovision, cea care a lucrat la procesul de restaurare. ”Sunt mândru că EBU a reuşit să realizeze această restaurare astfel încât fanii să se poate bucura de victoria lui Lys Assia la cea mai bună calitate mulţi ani de acum încolo”






