Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, aflat în subordinea Consiliului Judeţean (CJ), se reorganizează şi va avea cu 10 posturi mai puţine în organigramă, unele dintre acestea fiind ocupate în prezent, scrie Agerpres.
CJ Bistriţa-Năsăud a adoptat joi, în şedinţă ordinară, noua organigramă a instituţiei de spectacole, prin care numărul de posturi va fi redus de la 96, la 86.
„În urma reorganizării propuse, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud va avea 86 de posturi, din care 6 posturi de conducere şi 80 de posturi de execuţie. Noua organigramă şi noul stat de funcţii propuse spre aprobare prevăd o reducere cu 10 posturi a numărului total de posturi faţă de structura organizatorică aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nr.213/2023”, se menţionează în referatul de aprobare.
Noua structură organizatorică va avea o direcţie şi patru servicii, iar, din cele 86 de posturi contractuale, 82 sunt ocupate, trei posturi sunt vacante, iar unul este temporar vacant.
Printre posturile care se desfiinţează se numără câte unul de paznic, îngrijitor, supraveghetor sală de spectacole, solist vocal, operator imagine şi posturi de referenţi.
Potrivit documentului citat, decizia reorganizării instituţiei a fost luată „în vederea eficientizării activităţii Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane şi financiare, precum şi pentru încadrarea în numărul de posturi finanţate pe anul 2026”.
Totodată, CJ Bistriţa-Năsăud a renunţat, în şedinţa de joi, să mai administreze spaţiul expoziţional al filialei Bistriţa-Cluj a Uniunii Artiştilor Plastici din România, pentru care cheltuielile de întreţinere şi funcţionare erau suportate din bugetul Centrului Judeţean pentru Cultură, fiind invocate „constrângerile bugetare actuale şi costurile ridicate de funcţionare”.