O femeie de 80 de ani, diagnosticată cu boala Alzheimer în urmă cu aproximativ un deceniu, a devenit subiectul unui studiu care a atras atenția cercetătorilor din întreaga lume. După ce a primit o doză mare de psilocibină, substanța psihedelică prezentă în așa-numitele ciuperci halucinogene, pacienta a manifestat o recuperare temporară surprinzătoare a unor funcții considerate aproape complet pierdute.
Cazul a fost prezentat în revista Frontiers in Neuroscience și a stârnit interesul comunității științifice deoarece femeia a început din nou să vorbească în propoziții coerente și să evoce amintiri personale, după ani în care comunicarea sa fusese limitată aproape exclusiv la silabe și răspunsuri foarte scurte.
O revenire neașteptată după ani de declin
Pacienta, de origine japonezo-americană, se confrunta de aproximativ zece ani cu deteriorarea progresivă a funcțiilor cognitive și a autonomiei. În ultimii cinci ani, capacitatea sa de comunicare se degradase sever, iar boala îi afectase profund viața de zi cu zi.
Femeia suferea de incontinență urinară cronică, avea dificultăți de mers și de înghițire, manifesta un afect plat și depindea aproape complet de îngrijitori pentru activitățile cotidiene.
În cadrul observației clinice descrise în studiu, pacientei i-au fost administrate oral 5 grame de ciuperci din tulpina Enigma, care conțineau psilocibină.
Primele ore după administrare nu au fost lipsite de complicații. Potrivit raportului, femeia a prezentat agitație, transpirații abundente, suspiciune de hipertermie și o stare prelungită asemănătoare unui somn profund.
Momentul care a atras atenția cercetătorilor
La aproximativ 19 ore după administrare a apărut schimbarea care i-a surprins pe specialiști.
Pacienta a început să vorbească spontan despre episoade din propria viață, folosind propoziții coerente și relatând informații autobiografice pe care nu le mai exprimase de ani de zile.
Pentru cei care o îngrijeau, transformarea a fost cu atât mai remarcabilă cu cât boala părea să fi șters de mult aceste abilități, potrivit New York Post.
Îmbunătățirile nu s-au limitat doar la limbaj. În zilele și săptămânile următoare, femeia și-a recăpătat temporar controlul urinar, inclusiv pe timpul nopții. De asemenea, a început să se îmbrace singură, să meargă cu mai puțin ajutor și să participe mai activ la interacțiunile sociale.
Autorii studiului au observat și îmbunătățiri ale memoriei contextuale. Pacienta părea să recunoască persoane, să își amintească vizite și conversații recente și să răspundă emoțional în situații în care anterior rămânea pasivă.
La o lună după administrarea inițială, unele dintre aceste beneficii erau încă vizibile, inclusiv continența urinară.
Ulterior, femeia a primit o a doua doză, de 3 grame. După aceasta, cercetătorii au remarcat o expresivitate verbală mai mare, mai mult umor și o mobilitate îmbunătățită.
De ce este considerat un caz important
În formele avansate ale bolii Alzheimer, declinul este în general progresiv și ireversibil. Pacienții își pierd treptat limbajul, independența, mobilitatea și capacitatea de a interacționa cu cei din jur.
Din acest motiv, revenirea temporară a unor funcții atât de complexe a atras atenția specialiștilor.
Autorii studiului subliniază însă că nu există dovezi că procesul de neurodegenerare a fost inversat sau că boala a fost vindecată. Efectele observate au fost temporare.
Totuși, cazul ridică o întrebare importantă pentru cercetare: este posibil ca anumite funcții considerate pierdute să existe încă în creierul afectat de demență, dar să nu poată fi accesate în condiții normale?
Cum influențează psilocibina activitatea cerebrală
În organism, psilocibina este transformată în psilocină, o substanță care acționează în principal asupra receptorilor serotoninergici 5-HT2A.
Acești receptori sunt implicați în procese legate de percepție, dispoziție, flexibilitate cognitivă și comunicarea dintre diferite regiuni ale creierului.
Potrivit unor cercetări publicate în Alzheimer’s Disease Research, psilocibina este investigată pentru potențialul său de a influența neuroplasticitatea, inflamația și anumite funcții cognitive, însă dovezile privind eficiența sa în tratarea bolii Alzheimer rămân limitate.
Studiile de neuroimagistică au arătat că substanțele psihedelice pot modifica temporar modul în care comunică marile rețele neuronale. Acest fenomen ar putea explica apariția unor episoade în care amintiri, emoții sau abilități aparent pierdute devin din nou accesibile.
Cu toate acestea, mecanismul exact prin care se produc aceste efecte nu este încă pe deplin înțeles.
Specialiștii avertizează că nu este un tratament aprobat
În ciuda interesului generat de acest caz, experții subliniază că psilocibina nu reprezintă în prezent un tratament aprobat pentru boala Alzheimer.
Administrarea substanței în afara unor studii controlate poate implica riscuri importante, inclusiv halucinații intense, panică, dezorientare, creșterea tensiunii arteriale, agitație sau episoade psihotice.
În cazul persoanelor cu demență avansată, aceste riscuri pot fi chiar mai mari, deoarece pacienții au dificultăți în a înțelege și gestiona experiențele generate de astfel de substanțe.
Raportul de caz arată că și pacienta a trecut printr-o fază acută dificilă, caracterizată de transpirații abundente, agitație și o stare prelungită asemănătoare inconștienței.
Autorii atrag atenția și asupra principalei limitări a studiului: observațiile provin de la un singur pacient. Nu a existat un grup de control, nu s-a realizat randomizare și nu pot fi excluși complet alți factori individuali.
De asemenea, diagnosticul a fost stabilit clinic, fără biomarkeri avansați sau investigații neuroimagistice complexe care să elimine complet alte cauze neurodegenerative sau vasculare.
Prin urmare, concluziile trebuie interpretate cu prudență și privite ca o ipoteză care necesită confirmare prin studii mai ample și controlate.
Chiar dacă nu demonstrează existența unui tratament, acest caz deschide o posibilă direcție de cercetare pentru înțelegerea demenței avansate. Oamenii de știință ar putea explora în viitor terapii orientate către rețelele cerebrale, neuroplasticitate și recuperarea temporară a unor funcții reziduale.
Pentru familiile persoanelor afectate de Alzheimer, descoperirea poate reprezenta o sursă de speranță. Totuși, specialiștii insistă că aceasta nu trebuie confundată cu dovada existenței unui tratament capabil să oprească, să încetinească sau să inverseze evoluția bolii.
Ceea ce sugerează acest caz este că, în creierul afectat de demență avansată, anumite fragmente de memorie și funcție ar putea continua să existe, chiar dacă medicina nu dispune încă de metodele necesare pentru a le accesa în mod constant.