Acasă Actualitate Bucureștiul, luat cu asalt de fani străini veniți la concertul unui artist...

Bucureștiul, luat cu asalt de fani străini veniți la concertul unui artist necunoscut publicului român. 10.000 de poliţişti, jandarmi şi agenţi secreţi vor fi pe străzile Capitalei

0



Autoritățile sunt în alertă la București, unde zeci de mii de străini au început să ajungă pentru un concert sold out al unui artist aproape necunoscut publicului larg din România. Evenimentul, organizat fără promovare vizibilă prin afișe în oraș, a atras aproximativ 50.000 de persoane din mai multe țări est-europene.

Vedeta concertului este un rapper anti-sistem din Belarus, cunoscut pentru pozițiile sale împotriva lui Vladimir Putin și pentru mesajele prin care cere retragerea trupelor ruse din Ucraina.

Fani din Ucraina, Rusia, Belarus și Polonia au venit în număr mare în Capitală special pentru acest eveniment, iar multe hoteluri din București au fost deja rezervate aproape complet. Poliția și serviciile de informații monitorizează atent situația, având în vedere amploarea adunării și profilul sensibil al artistului și al publicului prezent.

Mobilizare masivă pentru un concert sub lupă

Înainte să vină la Bucureşti, rapperul Max Korzh a avut concert la Varşovia, iar fanii lui au zguduit capitala Poloniei. Poliţiştii au reţinut peste 100 de spectatori pentru agresiuni şi deţinere de droguri. Mii de fani ai rapperului din Belarus au început să vină de astăzi la Bucureşti pentru concertul de sâmbătă. Forţele de ordine i-au supravegheat încă de la intrarea în ţară. Zeci de poliţişti şi jandarmi au făcut astăzi controale în Gara de Nord şi în Centrul Vechi.

„Am fost și la concertul din Varșovia. A fost destul de problematic, și a fost și foarte multă poliție, au reținut foarte multe persoane”, spune o tânără din Ucraina. Concertul din Capitală a fost promovat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, iar majoritatea biletelor de pe Arena Naţională s-au vândut în trei zile.

Max Korzh, simbol al rezistenței și muzica ce unește fronturile

Pentru fani, Max Korzh este simbolul rezistenţei împotriva dictaturii. Opoziţia faţă de regimul preşedintelui belarus Aleksandr Lukașenko, aflat de 32 de ani la putere, şi condamnarea invaziei ruse din Ucraina l-au făcut şi mai faimos. Piesele anti-război şi opoziţia faţă de Putin şi Lukaşenko l-au transformat în ţintă în Belarus. Max Korzh a plecat din ţara natală acum doi ani, după ce Poliţia l-a chemat „la o discuţie”.

Pentru el, Yuri a venit din Israel la Bucureşti. „Faptul că el unește pe toată lumea prin muzică. Nu contează țara, națiunea. Uite, eu am un prieten care a venit din Ucraina, eu sunt din Rusia. Ne unește doar prietenia și muzica”, a declarat Yuri. Valul de turişti din fostele ţări sovietice a umplut aproape toate hotelurile şi apartamentele de închiriat din Bucureşti. Din 32.000 de locuri de cazare disponibile, doar 50 mai sunt libere weekendul acesta. „Suntem foarte aproape de 100%, dispunem doar de cateva camere disponibile la vanzare. Străinii care ne trec pragul pentru perioada weekendului sunt, preponderent, din Europa si Europa de Est”, a declarat Ioana Petrescu, manager hotel.

Măsuri de securitate fără precedent în Capitală

Aproape 50.000 de fani sunt aşteptaţi la concertul de sâmbătă de pe Arena Naţională. Cei mai mulți vin din Ucraina, Republica Moldova, Rusia și Belarus. Aproape 10.000 de poliţişti, jandarmi şi agenţi secreţi vor fi pe străzile Bucureştiului, mulţi dintre ei îmbrăcaţi civil. Autorităţile se tem de violenţe şi că printre spectatori s-ar putea infiltra sabotori plătiţi de Moscova, scrie observatornews.ro.

„Din ratiuni se securitate, vor fi adoptate măsuri specifice de control pirotehnic si antiterorist al masinilor si persoanelor”, a declarat Ana Maria Burchi, purtător de cuvânt al Jandarmeriei. Şi organizatorul concertului a scris trei pagini cu reguli stricte pentru spectatori, scrise cu roşu, în limba rusă şi în engleză. Spectatorii sunt avertizaţi că nu au voie să intre în stadion cu arme, droguri şi materiale pirotehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.