Un bărbat de 51 de ani din judeţul Arad a fost trimis în judecată pentru viol şi rele tratamente aplicate minorului, după ce, timp de mai mulţi ani, şi-a agresat sexual fiica. În prezent, victima are 13 ani, iar la data începerii abuzurilor nu era mai mare de 9-10 ani. Mama fetei, deşi cunoştea situaţia, a plecat în străinătate, lăsând fata în grija soţului. Femeia a fost plasată sub control judiciar, fiind şi ea trimisă în judecată.
Procurorii din cadrul Parchetului pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş ai dispus trimiterea în judecată a unui bărbat, cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept în formă continuată.
De asemenea, a fost trimisă în judecată o femeie, cercetată sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la viol asupra unui minor în formă continuată şi complicitate la rele tratamente aplicate minorului.
”Inculpatul R.P.R., în vârstă de 51 de ani în prezent, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada anilor 2022-2023 şi până în data de 20.07.2026, în timp ce se afla la domiciliul său situat într-o localitate din jud. Arad, a întreţinut multiple raporturi sexuale normale şi acte sexuale orale, prin constrângere psihică (…) cu fiica sa, persoana vătămată minoră K.K.I., în vârstă de 13 ani în prezent, care se afla în îngrijirea, ocrotirea şi educarea acestuia, totodată punând prin aceste acte şi raporturi sexuale în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorei şi cauzându-i minorei simptomatologie anxioasă şi depresivă”, au transmis procurorii, miercuri, într-un comunicat de presă remis News.
De asemenea, bărbatul a deţinut, fără drept, la domiciliul său o armă neletală, marca NARCONIA, model 32, cu calibru de 4,5 mm, fără serie, supusă autorizării, precum şi muniţie aferentă acesteia şi a tras cu arma respectivă de 2 ori.
Femeia inculpată în dosar este soţia sa, care, deşi ştia că fata este abuzată sexual, a lăsat-o în grija bărbatului, ba mai mult, a plecat în străinătate.
”Inculpata (…) deşi cunoştea faptul că soţul său întreţinea raporturi sexuale cu fiica lor minoră, aspect cunoscut atât ca urmare a observării directe a unui episod cu caracter sexual, cât şi ca urmare a relatărilor minorei, a readus-o pe aceasta în grija tatălui, iar ulterior, după ce minora i-a relatat din nou abuzurile, a plecat în străinătate, lăsând-o în continuare în grija acestuia, deşi cunoştea riscul continuării faptelor şi avea posibilitatea de a lua măsuri pentru protejarea copilului, prin aceste acte şi raporturi sexuale fiindu-i puse în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorei şi cauzându-i minorei simptomatologie anxioasă şi depresivă”, au mai transmis procurorii.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .