Acasă Actualitate Bărbat reţinut pentru delapidare de la firma la care lucra: Prejudiciu de...

Bărbat reţinut pentru delapidare de la firma la care lucra: Prejudiciu de peste 214.000 lei

0



Un bărbat a fost reţinut pentru delapidare, după ce ar fi luat bani şi bunuri aflate în gestiunea sa de la firma la care era angajat, prejudiciul ridicându-se la peste 214.000 lei, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.

În acest caz, poliţiştii au efectuat şi o percheziţie domiciliară.

„La data de 3 august a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară”, precizează IPJ Teleorman via Agerpres.

Conform sursei citate, în perioada 25 februarie – 26 iunie, bărbatul respectiv, în calitate de angajat al unei societăţi comerciale, şi-ar fi însuşit pe nedrept bunuri aflate în gestiunea sa, pe care le-a valorificat în interes propriu. De asemenea, bărbatul şi-ar fi însuşit şi o sumă de bani din gestiunea societăţii, prejudiciul total fiind estimat la suma de 214.325,14 lei.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de bărbatul în cauză. Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .